A furat maşina unui prieten şi a distrus cu ea două maşini

4 ianuarie 2015

accident politieAccident, pe strada Ştefan cel Mare, din oraşul Vicovu de Sus, chiar în prima zi din an. Un tânăr de 20 ani, lăsat singur în autoturism, de conducătorul auto și un prieten care au coborât, s-a urcat la volan fără permisiunea proprietarului autoturismului şi l-a condus pe raza localității, însă, datorită faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

like-facebookDin impact, autoturismul parcat a ricoşat în alt autoturism parcat în apropiere, în urma evenimentului rezultând avarierea celor trei autoturisme, fără a exista victime omeneşti.

În cauză s-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a  întocmit dosar penal faţă de  tânărul de 20 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” şi „ furt în scop de folosință”, ce va fi soluționat procedural.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia