Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Deputatul Ioan Bălan acuză actuala conducere a judeţului că nu promovează Bucovina. „Am senzaţia că nimic nu se mişcă”

SAMSUNGPreședintele organizației municipale a PNL, deputatul Ioan Bălan, a atras atenția, luni, în cadrul unei conferințe  de presă că actuala conducere a județului nu  se ocupă de promovarea zonei Bucovinei, iar aceasta nu mai prezintă un punct de atracție pentru turiști.
like-facebook
Parlamentarul sucevean a spus că s-au dus vremurile când Bucovina era atracția turiștilor  din țară și din străinătate și că  nici evenimentele specifice perioadei nu sunt o prioritate pentru administrația județeană.
„În perioada  premergătoare sărbătorilor de iarnă  noi eram obişnuiţi cu tot felul de evenimente, iar turiştii aveau ce să vadă. Am senzația că nimic  nu se mișcă.  Din păcate lucrurile sunt tot mai palide şi se desfăşoară cu încetinitorul. Am senzația că lucrurile sunt rămase așa cum le-a lăsat fostul preşedinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, sau mai  rău au suferit o deteriorare continuă”, a spus Bălan.
El a precizat că are colegi care ar fi vrut să petreacă sărbătorile de sfârșit de an, însă  aceștia au senzația că nu se întâmplă nimic în județ și de aceea preferă alte destinații.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*