Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Campion în Australia, şomer în România

sportivIoan Zanfirache şi Daniela Costian, doi campioni ai României la atletism care au fugit din ţară înainte de Revoluţie, s-au întors acasă, după 20 de ani * ei vor să pună umărul la dezvoltarea sportului românesc * din păcate, România nu angajează campioni, iar cei doi sunt şomeri * Zanfirache îl antrenează voluntar pe Andrei Gag, campionul României la aruncarea discului şi a greutăţii

like-facebook Povestea celor doi atleţi poate fi oricând un scenariu de film. Ioan Zanfirache s-a născut în satul Stamate, din comuna Fântânele, Suceava. „Am început atletismul la Suceava, apoi am plecat la Bucureşti, unde am continuat la Clubul Dinamo. După un an am fost campion naţional la juniori la aruncarea discului. După, ca senior, am mai multe titluri de campion naţional, campion Balcanic. În 1986 am devenit antrenor”, ne-a spus Ioan Zanfirache.

Ca antrenor, suceveanul a avut performanţe care nu au fost egalate. Sportiva pe care o îndruma înainte de Revoluţie, Daniela Costian, încă este deţinătoarea recordurilor naţional şi balcanic la aruncarea discului. „L-a doborât şi pe cel balcanic”, spune cu mândrie antrenorul, care se aştepta ca, ţinând cont de performanţele pe care le-a atins, să fie cooptat în lotul Olimpic pentru a pune umărul la formarea următoarelor generaţii de campioni ai României. „În 1988, când eram numărul unu în lume, am aflat că sunt prea tânăr şi prea moldovean ca să fiu cooptat în lotul naţional”, ne-a declarat Ioan Zanfirache. Lovit de sistem, antrenorul şi sportiva sa au emigrat ilegal în Australia. Au reuşit să iasă din ţară cu pretextul că trebuie să participe la o competiţie în Spania.
20 de ani departe de ţară
Peste hotare, cei doi nu au avut o viaţă uşoară. Acasă erau doi campioni, în Australia erau doar doi străini. Soarta a fost de partea lor şi au primit o locuinţă de serviciu. Ioan Zanfirache a reuşit să se angajeze, după trei luni de la sosirea în Australia, la o şcoală privată. Australienii i-au recunoscut diploma din România care-i conferea dreptul să predea ore de Educaţie Fizică. Pe de altă parte, deţinătoarea recordului balcanic la aruncarea discului şi-a reluat antrenamentele şi a continuat să facă performannţă, dar de această dată sub drapelul ţării de adopţie şi nu sub cel al României. „Australia era singura ţară care-ţi dădea cetăţenie după doi ani de zile. Eu nu avem voie să o sacrific pe Daniela şi să o ţin departe de arena sportivă o perioadă mai lungă de timp. Ne-am dus ca «domnul Nimeni», dar ne-au apreciat performanţele şi ne-au ajutat. Cu Daniela am obţinut medalii la cele mai mari competiţii ale lumii. În 1993 am obţinut argintul la Mondiale”, a continuat suceveanul povestea.
Între timp, Daniela şi Ioan Zanfirache s-au căsătorit. Cei doi au împreună doi copii. Din dragoste de ţară, Daniela a venit în România ca să-şi nască pruncii. Nu s-a putut desprinde total de ţară. În urmă cu şase ani, cei doi sportivi au decis să lase Australia şi să se întoarcă acasă, cu tot cu copiii lor. „Ne-am întors din patriotism”, ne-a spus Ioan Zanfirache.
În Australia campioni, în România şomeri
La Suceava, Ioan Zanfirache a încercat să-şi pună pe picioare o afacere, însă a eşuat. S-a întors în sala de sport unde a continuat să facă performanţă, dar în regim de voluntariat, pentru că România nu angajează campioni. „Am observat că după atâţea ani s-a schimbat ceva în sportul românesc, dar în rău. Pe vremea comuniştilor sportul era sprijinit de autorităţi. Eu sunt profesor de educaţie fizică, dar este greu de găsit un loc de muncă. Nu se poate găsi un loc de muncă. Suntem patru persoane în familie fără niciun venit”, ne-a spus antrenorul, care vine în fiecare zi în sala de sport din vecinătatea stadionului ca să lucreze cu atleţii, fără a fi remunerat.

sursa: ziarulevenimentul.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*