Sâmbătă 11 Mai 2024, Actualizat acum 131 zile 12:00 am

Topul IMM Suceava organizat, vineri, la Salonul Balada

immFederaţia Patronală a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Suceava organizează vineri,  7 noiembrie,  la Salonul Balada din Suceava, Topul IMM Suceava, eveniment ce păstrează tradiţia sectorului IMM sucevean. În acest an, manifestarea desfăşoară sub egida aniversării a 20 de ani de existenţă şi activitate patronală a organizațiilor  IMM  sucevene şi împlinirii a 210 ani de la înfiinţarea primelor uniuni patronale ale breslelor din Bucovina. 
like-facebookTopul IMM Suceava 2014 va promova,  încă o dată,  competitivitatea și reușitele în afaceri ale IMM sucevene, susținând performanțele celor care contribuie la dezvoltarea sectorului privat al judeţului”, se arată într-un comunicat de presă al  Federaţie Patronale a IMM din judeţul Suceava, semnat de preşedintele Liliana Agheorghicesei. 
Aflat la cea de a XIX-a ediţie, Topul IMM Suceava se va bucura de prezenţa a peste 300 de firme mici şi mijlocii din judeţ și  va evidenţia rezultatele în afaceri ale IMM sucevene din anul 2013, cât și performanțele firmelor cu 20 de ani de activitate economica neîntreruptă, răsplătind, astfel, efortul întreprinderilor şi managerilor din judeţ care au rezistat situaţiei economico-financiare dificile din această perioadă, prin identificarea de noi soluţii şi oportunităţi economice în piaţă.
Prima organizaţie a întreprinderilor mici şi mijlocii din judeţul Suceava a fost constituită la 30 septembrie 1994. De atunci şi până în prezent, scopul, misiunea şi obiectivele organizaţiilor patronale IMM au vizat apărarea intereselor economice şi sociale ale agenţilor economici şi organizaţiilor patronale sucevene, impulsionarea procesului de dezvoltare a IMM care funcţionează în toate domeniile de activitate, reprezentarea IMM în faţa autorităţilor, organelor şi organismelor din ţară şi străinătate, dar şi crearea unui mediu favorabil  dezvoltării activităţilor firmelor din judeţul Suceava. 

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*