Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Incredibil! Poliţişti fără nici o maşină de serviciu, în patru localităţi din judeţ

politistiPoliţiştii de la patru posturi comunale din judeţul Suceava nu au maşină de serviciu. În aceste condiţii aceştia trebuie să se descurce cum pot, în timp ce intervenţiile la apelurile de urgenţă la 112 se fac, teoretic, cu maşinile de la secţiile de poliţie rurale, care în unele cazuri sunt la zece kilometri distanţă ori chiar mai mult. În cele mai multe cazuri poliţiştii aflaţi în această situaţie se deplasează în interes de serviciu cu maşina personală, deşi, din punct de vedere legal, această practică nu este permisă.

like-facebook

Cum justifică IPJ Suceava faptul că cele patru posturi comunale nu au nevoie de maşini

Cele patru posturi de poliţie comunale aflate în această situaţie sunt cele de la Burla, Iaslovăţ, Bălăceana şi Poieni Solca. Solicitările transmise de autorităţile locale ori de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) Suceava către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava au primit până acum răspuns negativ.

IPJ Suceava a transmis, printr-o adresă din luna septembrie, că „nu se impune o redistribuire de autospeciale la posturile de poliție menționate, având în vedere că situația operativă nu este deosebită și că în prezent activitatea de patrulare și intervenție la evenimente se asigură cu autospecialele de serviciu ale secțiilor de poliție la care sunt arondate”.

 

O cotă de carburant de la primării, soluţia propusă de sindicatul agenţilor de poliţie 

SNAP a transmis ieri o nouă solicitare către IPJ Suceava, în care vine cu o soluţie care să rezolve cel puţin o parte a problemei.

Primarii din cele patru localităţi şi-au luat angajamentul ca, prin hotărâri de Consiliu Local, să se aloce o cotă lunară de carburant, din fondurile locale, pentru o autospecială de poliţie. Această variantă ar trebui să impulsioneze conducerea poliţiei să aloce o maşină şi la aceste posturi de poliţie, speră cei de la SNAP Suceava.

„Specificăm faptul că programul normal de lucru al secțiilor de poliție este de 8 ore,  de luni până vineri, fapt pentru care nu pot asigura intervenția la evenimentele semnalate la posturile de poliție.

Vă facem cunoscut că agenții de poliție, pe lângă intervenția la evenimentele semnalate și patrulări, execută și activități pe linie de cercetare penală, audieri de persoane, executarea mandatelor de aducere, înmânarea citațiilor etc, fapt pentru care o maşină de serviciu este impetuos necesară”, se arată în solicitarea sindicaliştilor.

 

Realitatea din teren, puţin diferită faţă de „soluţiile” din hârtii

Primarul comunei Iaslovăţ, Ion Cotoară, a declarat pentru Monitorul de Suceava că poliţiştii din localitate se deplasează la intervenţii cu maşinile personale, fapt care le ştirbeşte din autoritatea pe care ar trebui să o aibă.

„Dacă s-ar repartiza o maşină şi la postul comunal de poliţie Iaslovăţ vom aproba prin Consiliul Local o cotă de benzină suficientă pentru activitatea de zi cu zi. Am mai transmis astfel de solicitări, însă deocamdată nu am primit un răspuns favorabil ”, a precizat edilul.

Primarul comunei Bălăceana, Nichita Babor, a radiografiat şi el situaţia delicată şi total anormală.

„Poliţiştii se descurcă cu maşinile personale şi i-am mai ajutat şi noi cu o maşină de la primărie. Dacă IPJ va repartiza o maşină şi la Bălăceana vom aloca o cotă de benzină care să acopere parţial necesarul din fiecare lună”, a spus Nichita Babor.

 

Cotă lunară de carburant, promisă la unison de primari

Primarul comunei Burla, Viorel Pintiliuc, a explicat, la rândul său, cât de necesară este o maşină de poliţie pentru cei trei lucrători de la postul comunal.

„Avem o comună întinsă, cu multe ramificaţii şi destul de multe probleme cu comunitatea romă. Noi i-am ajutat tot timpul pe poliţişti cu carburant însă, dacă s-ar repartiza o maşină, am putea să aprobăm o cotă lunară consistentă”, a spus edilul, care a mai precizat că ajutorul de la bugetul local ar putea fi de 60 de litri pe lună.

Acelaşi punct de vedere l-a prezentat şi primarul din Poieni Solca, Simion Jucan.

„Comuna nu este mare, dar are în jur de 40 de kilometri de drumuri, care în general sunt într-o stare proastă. Cei doi oameni de la postul de poliţie local îşi fac treaba cu maşinile lor, însă refuză să mai continue aşa. Noi am făcut solicitări inclusiv la Prefectura Suceava, nu este normal ca o comună să nu aibă o maşină de poliţie şi ne luăm angajamentul de a aproba o cotă lunară de 30-40 de litri de carburant pe lună”, a spus Simion Jucan.

 

Cer o redistribuire o parcului restrâns de maşini 

Rămâne de văzut dacă aceste soluţii propuse de sindicatul agenţilor de poliţie, în baza  solicitărilor de la nivelul primăriilor, pot rezolva această problemă delicată. În timp ce ofiţerii din conducerea IPJ Suceava invocă deficitul de maşini şi încadrarea într-o cotă de carburant, cei de la SNAP Suceava cer o redistribuire a autospecialelor, care să nu pună accent doar pe structurile mari de poliţie.

Sursa: Monitorul de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*