Miercuri 15 Mai 2024, Actualizat acum 135 zile 12:00 am

Elev de 14 ani şantajat şi ameninţat de trei indivizi. A ajuns să fure bani din casa bunicilor pentru a-i plăti

santajUn elev, în vârstă de 14 ani, din comuna Coşna, a fost şantajat timp de aproape două luni, de trei indivizi. Prin şantaj şi ameninţări cei trei au obţinut de la minor nu mai puţin de 2.900 de lei.

Timp de aproape două luni, minorul a fost şantajat, însă datorită lipsei unei relaţii de comunicare cu părinţii şi bunicii, problema s-a acutizat ajungându-se inclusiv la un prejudiciu însemnat în cauză.

Pe 3 noiembrie, minorul a mers la Poliția municipiului Vatra Dornei şi a povestit totul. El a fost şantajat în perioada 22 septembrie- 16 octombrie de trei indivizi de 20, 30 şi 17 ani. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, partea vătămată este elev la o instituție de învățământ din municipiul Vatra Dorne şi îi cunoștea din vedere pe cei trei.

like-facebookAstfel, la începutul școlii, minorul a stat la internat, ocazie cu care, a fost abordat de tânărul de 20 de ani și cel de 30 de ani, să le împrumute suma de 30 de lei, iar ca și garanție, cei doi i-au aruncat un telefon mobil spre geamul de la etajul I al internatului și întrucât minorul  nu a reușit să-l prindă, aparatul s-a spart de betonul trotuarului.

Profitând de naivitatea minorului, cei doi, l-au amenințat cu acte de violență că a distrus telefonul, solicitându-i să le plătească contravaloarea telefonului. Astfel, în perioada 22.09.– 28.09.2014, minorul a luat bani de la domiciliul bunicilor săi din comuna Coșna, fără știrea acestora, 200 Euro și 200 lei, bani pe care i-a înmânat celor doi agresori.

În același mod a procedat  și bărbatul de 30 de ani împreună cu  minorul de 17 ani care l-au amenințat pe  reclamant cu acte de violență, iar acesta de frică, în perioada 03.10.2014 -16.10.2014,  le-a dat diferite sume de bani respectiv: 230 Euro, 110 USD și 600 lei.

În baza probatoriului administrat de polițiști, cei trei tineri au recunoscut fapta comisă, declarând că sumele de bani au fost cheltuite în scopuri personale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de şantaj și reținerea pentru 24 de ore, a celor doi bărbați de 20 și 30 de ani.  Față de inculpatul minor s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de şantaj și măsura preventivă de control judiciar”, susţin reprezentanţii Poliţiei sucevene.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*