Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

FOTO Cele mai performante firme sucevene premiate de Camera de Comerţ şi Industrie

premiere firme3Camera de Comerţ şi Industrie  a premiat, vineri seară, cele mai performante firme sucevene din anul trecut. Gala excelenţei în afaceri este deja un eveniment de referinţă, constituind cartea de vizită a succesului şi a performanţei în afaceri. La eveniment au participat ministrul IMM, Florin Jianu,  prefectul Sucevei, Florin Sinescu, președintele CJ, Cătălin Nechifor, senatorul Ovidiu Donțu, senatorul Neculai Bereanu, deputatul minorității polone, Ghervazer Longher, primarul Sucevei, Ioan Lungu, dar și alți invitați de marcă din spectrul politic și economic.
like-facebookDirectorul general al Camerei de Comerț, Lucian Gheorghiu, a precizat că ediţia din acest an va reprezintă, ca de obicei, un moment de rememorare şi evaluare a timpului care a trecut şi a muncii depuse, cu toate greutăţile şi împlinirile ei.
El a arătat că Topul Firmelor sucevene reprezintă un barometru al realităţii economice şi o recunoaştere a meritelor şi reuşitelor pe care managerii companiilor locale le-au obţinut în anul care s-a scurs, în ciuda obstacolelor întâmpinate.
Potrivit lui Gheorghiu, este îmbucurător faptul că numărul firmelor care îndeplinesc criteriile de participare la Topul Firmelor, stabilite prin aplicarea unui soft la nivel naţional, este într-o permanentă creştere, ajungând la 1.082.
Camera de Comerţ şi Industrie Suceava este de 24 de ani cea mai veche şi cea mai reprezentativă organizaţie a întreprinzătorilor din judeţul Suceava, fiind singura organizaţie neguvernamentală de utilitate publică, cu caracter autonom şi cu o misiune foarte bine definită: susţinerea intereselor comunităţii de afaceri în dialogul cu instituţiile statului şi organismele internaţionale, precum şi acţiuni concrete pentru crearea unui mediu de afaceri stabil, coerent şi propice dezvoltării sectorului privat, a unei economii de piaţă reale, durabile şi deschise spre exterior.
 
Pentru că toamna este anotimpul adunării roadelor şi timpul recunoaşterii meritelor şi performanţelor economice pentru oamenii de afaceri, în fiecare an, în această perioadă, Camera de Comerţ şi Industrie Suceava identifică şi promovează societăţile comerciale capabile să funcţioneze la înalţi parametri de eficienţă şi care au obţinut constant performanţe de-a lungul anilor în cadrul evenimentului Gala Excelenţei în Afaceri 2014 ce va avea loc în data de 24 octombrie 2014 la Conacul Domnesc. Pentru comunitatea de afaceri din Bucovina acest eveniment a devenit unul de referinţă, constituind cartea de vizită a succesului şi a performanţei în afaceri.
 
Ediţia din acest an va reprezenta, ca în fiecare an, un moment de rememorare şi evaluare a timpului care a trecut şi a muncii depuse cu greutăţile şi împlinirile ei. Topul Firmelor este, de altfel, un barometru al realităţii economice judeţene şi o recunoaştere a meritelor şi reuşitelor pe care managerii companiilor locale le-au obţinut în anul în care s-a scurs, în ciuda obstacolelor întâmpinate.
 
De asemenea, pe lângă Topul Firmelor, în cadrul Galei Excelenţei în Afaceri 2014 vor fi acordate Trofee de Excelenţă şi Premii Speciale pentru a răsplăti elementele cheie de diferenţiere pe piaţă, continuitatea în activitate, eficienţa şi competitivitatea, iar „abilitatea de a genera idei” şi creativitatea sunt atribute extrem de importante, cei care au dovedit un înalt grad de creativitate în domeniul lor de activitate fiind distinşi cu Trofeul Creativității decernat de către reprezentanți ai Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci.
 
Îmbucurător este faptul că numărul firmelor care îndeplinesc criteriile de participare la Topul Firmelor, stabilite prin aplicarea unui soft la nivel naţional, este într-o permanentă creştere, evenimentul fiind organizat de către camerele de comerț și industrie în conformitate cu prevederile art. 4, lit. m din Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerț și industrie. La nivelul anului 2013 au fost cuprinse în top un număr de 1082 de firme din Județul Suceava ce îndeplinesc condițiile de eligibilitate și punctaj. Evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi grupe de mărime a firmelor, se realizează în baza unei metodologii de către Comisiile pentru realizarea Topului Firmelor, constituite pe domeniile respective. Astfel, sunt prevăzute la nivel teritorial domenii ale Topului: Cercetare – Dezvoltare şi High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură şi Industrie Alimentară; Construcţii; Servicii; Comerţ, Export, Turism, împărţirea domeniilor pe grupe de activitate realizându-se în baza Codului CAEN, al obiectului de activitate, declarat pe propria răspundere a firmelor în situaţiile financiare anuale. Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane, eficienţa utilizării capitalului angajat.
 
De asemenea, comparând situaţia înmatriculărilor, precum şi rezultatele companiilor la nivel general se poate observa că numărul total al înmatriculărilor agenților economici a crescut cu 11,13% în 2013, cea mai importantă creștere se înregistrează la înmatricularea de PF, II și IF – o creștere de aproximativ 29% faţă de anul 2012, numărul de radieri a scăzut în anul 2013 faţă de anul precedent cu un procent de aproximativ 11,96%.
 
Pentru a prezenta evoluţia principalilor îndicatori ai societăţilor comerciale au fost avute in vedere toate societățile comerciale care au depus situațiile financiare anuale pentru anul 2013, cu precizarea că societăţile comerciale care şi-au suspendat activitatea au obligaţia de a depune bilanţ cu activitate nulă. Prin urmare, se observă că a crescut numărul societăţilor comerciale cu aproape 3% faţă de anul 2012; același trend l-a înregistrat și cifra de afaceri netă – o creștere cu 2,96%, de la 11.899,45 milioane lei în 2012. valoarea totală de 12.251,95 milioane lei în 2013. În 2013 a scăzut valoarea profitului curent obţinut de către societăţile din judeţul Suceava cu peste 43 procente, la fel și rata profitului (2,66% – rata profitului în anul 2013). Numărul mediu de salariaţi a scăzut de la 63.309 în 2012 la 62.594 în 2013 (o scădere cu 1,13%). Se constată o creștere a productivității medii a muncii cu 3,16% adică o valoare de 196.000 lei pe salariat.
 
Referitor la distribuţia domeniilor de activitate şi contribuţia acestora la realizarea indicatorilor economico-sociali în anul 2013, se constată următoarele: numărul cel mai mare de societăţi comerciale activează în domeniul Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 5.116 societăţi, urmat de Industria prelucrătoare cu 1.697 societăţi comerciale și Construcţii cu 1.5317 societăţi comerciale. Companiile din comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor au avut în 2013 o cifră de afaceri netă totală de 4.323,84 mil. lei şi un profit curent total de 96,94 mil. lei. Companiile din Industria prelucrătoare au obţinut a doua poziţie, înregistrând o cifră de afaceri netă totală de peste 4.150 mil. lei şi un profit curent de 146,90 mil. lei, fiind urmate de companiile din Transporturi și depozitare cu o cifră de afaceri netă de 1.315,33 mil. lei, dar cu un profit curent total de doar 23,97 mil. lei, comparativ cu profit curent total din Construcţii – 34,91 mil. lei și o cifră de afaceri netă totală de 980,39 mil. Lei. Ierarhia se modifică radical în ceea ce priveşte rata profitului, pe primul loc situându-se companiile din Intermedieri financiare şi asigurări, domeniu ce înregistrează o rată a profitului de 35,97%.
 
Pe următoarele poziţii în ceea ce priveşte rata profitului se situează companiile din Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public (26,92%), cele care desfăşoară activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (14,77%) sau sănătate și asistență socială (13,19%). Se observă faptul că domeniile cele mai profitabile au şi un număr ridicat de salariaţi, cei mai mulţi angajaţi din companiile sucevene lucrează în Industria prelucrătoare (18.780 salariaţi), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (16.233 salariaţi) şi în construcţii (7.064 salariaţi). Cele mai productive companii sunt cele care activează în următoarele domenii: comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – o productivitate medie a muncii de 0,27 mil. lei/salariat, transport și depozitare – 0,23 mil. lei/salariat şi industria prelucrătoare – 0,22 mil. lei/salariat.
 
Rezultatele pozitive obţinute de către companii în anul 2013 reprezintă un motiv de bucurie pentru mediul economic sucevean, iar Gala Excelenţei în Afaceri 2014 îşi propune să încununeze acest succes.
 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*