Un grav accident de circulaţie a avut loc, vineri după-amiază, pe Bulevardul Calea Unirii din municipiul Suceava. Un microbuz cu pasageri a fost lovit de un TIR plin cu marfă. Evenimentul rutier s-a produs, potrivit primelor verificări ale poliţiştilor rutieri, din cauza şoferului TIR-ului, care nu a acordat prioritate de trecere microbuzului ce se deplasa dinspre oraş spre Burdujeni, şi l-a lovit în partea laterală din plin.
În microbuz se aflau opt pasageri, iar patru dintre aceştia au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava. De asemenea, microbuzul a fost avariat, geamurile au fost sparte. Din fericire, pasagerii nu au fost răniţi foarte grav.
Şoferul TIR-ului s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia