Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Preot scos de poliţişti din biserică după ce a fost găsit beat criță

betivPreotul bisericii Sf.  Nicolaie din  satul Leucușești județul Suceava, ieromonahul  Marius Costin Ionuț, a fost scos cu Poliția din complexul monahal, după ce  în nenumărate rânduri a fost găsit beat criță de către stareț.
Fața bisericească a ajuns un împătimit al băuturilor alcoolice și nu se mai putea abține nici măcar  o zi de la licorile bahice.  Preotul, care are rang de ieromonah,  a fost prins  beat și la volan în urmă cu câțiva ani, în timp de conducea un autoturism pe drumurile publice.  Pe cazierul său apare o condamnare de 3 luni de închisoare cu suspendare emisă de  Judecătoria Târgu Neamț pentru conducerea pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
like-facebookStarețul Mănăstirii Sf Vasile din Leucușești, comuna Preutești, părintele Ioil, cel care a ctitorit trei biserici între care și biserica Sfântul Nicolae din  Leucușești,  spune că l-a primit pe preotul Costin  în biserica pe care a construit-o cu dragă inimă,  crezând că  este o  un iubitor al hainei monahale, al lui Dumnezeu și Maica Domnului. 
Domnia sa susține  că în cele trei lăcașuri de cult ridicate la rang de mănăstire pe care le-a ridicat,  trebuie să slujească preoți călugări. Numai că dorința feței monahale pare a nu se împlini în realitate. Starețul Ioil spune că nu-și dorește altceva decât ca la cei 85 de ani să aibă o viață liniștită și ca acea persoană care a ales calea monahului să și-o ducă la îndeplinire nu să-și bată joc de biserică.
L-am primit să slujească pentru că este nevoie de călugări și de preoți care să oficieze slujbe. Oamenii vin la biserică să se roage pentru că până la urmă credința este mai presus de toate. Însă nu poate sluji un preot care vine beat sau mahmur și cu mâine tremurânde de la băutură. L-am primit cu brațele deschise pentru că avea o recomandare din partea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului în care se spunea că a fost hirotonit ca ieromonah în obștea Mănăstirii  Crângu în 2012. A  venit la mine în iunie 2014 și l-am primit cu binecuvântarea IPS Pimen. Nu știam că îi place băutura însă cu timpul mi-am dat seama. La o sfântă liturghie îi tremurau mâinile, îl păzeam să nu scape potirul pentru că e foarte mare păcat.trebuie resfințită biserica. I-am atras atenția de câteva ori însă niciodată nu m-a ascultat. A venit și un monah de la Mănăstirea Petru Vodă  care îi era rudă apropiată să-i spună să lase băutura însă a continuat să bea în continuare. Mai mult, a început să mă înjure și să vorbească urît. Cum să țin  o asemenea persoană care doar cu numele e preot. L-am găsit beat și a început să înjure,să vorbească urât și am chemat Poliția să-l scoată pentru că eu singur nu pot să iau măsuri.Am trudit ridicând biserica și vin numai să slujească și nici atât lucru nu fac. Ce cred enoriașii despre noi ca monahi? Cum reușim să avem credincioși ?Ce exemplu dăm cu astfel de preoți?”, ni s-a destăinut starețul Mănăstirii „Sfântul  Vasile” din Leucușești, exclusiv pentru SuceavaNews.
„Sunt mulți care îmbracă haina monahală și uită rânduila bisericii. Se dedau la tot felul de lucruri, iar eu nu înțeleg cum uită de credință și de Dumnezeu”, mai spune, pentru SuceavaNews,  părintele Ioil care ne-a precizat că a mai avut cândva un preot care i-a vândut tot ce a agonisit la o altă biserică inclusiv găinile din anexă.
Fața monahală este hotărâtă să poarte o discuție pe această temă cu IPS Pimen, arhiepicop al Sucevei și Rădăuților și să doneze biserica Arhiepiscopiei.

Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Preot scos de poliţişti din biserică după ce a fost găsit beat criță | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*