Marti 21 Mai 2024, Actualizat acum 141 zile 12:00 am

Consilierul local de Rădăuţi Traian Andronachi: Sunt întrunite condițiile ca deliberativul local să  se desființeze

traian andronachiConsilierul local independent, Traian Andronachi a solicitat  colegilor, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local din Rădăuți, la capitolul diverse,  să susțină desființarea deliberativului local, ținându-se cont de cele două verificări privind legalitatea funcționării deliberativului local.
like-facebookTrebuie amintit că Tribunalul Suceava a admis solicitarea Instituţiei Prefectului  privind dizolvarea Consiliului Local Rădăuţi ca urmare a neîntrunirii consecutive a plenului deliberativului local rădăuţean. 
Instituţia Prefectului judeţului Suceava a cerut în instanţă dizolvarea Consiliului Local (CL) Rădăuţi din cauză că nu s-a întrunit timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat, ceea ce contravine legii administraţiei publice locale.
Andronachi a spus că desființarea Consiliului Local se impune deoarece nu se respectă algoritmul politic la nivelul alegerilor locale din 2012.
Nu mai sunt reprezentanți nici cetățenii în Consiliul Local așa cum și-au exprimat votul. Nu mai este moralitate. PDL  a avut pe liste 9 consilieri locali. Acum fac parte din ACL însă 3 consilieri locali au demisionat din  PDL și  activeaza la PSD . La USL erau 8 consilieri  ori nici această alianță  nu mai există-4   consilieri PSD iar din cei 4 pnl-iști  care au ajuns în beliberativ   2 au trecut la PSD.Apoi, un  consilier PP-DD și-a dat demisia și a trecut ca independent.   UNPR care avea un consilier  nu mai are reprezentant  deoarece am trecut ca independent. Nu mai avem moralitate fata de  Consiliul Local și nici față de cetățenii care  au desemnat  aleșii locali.  Ar fi un gest de onoare  ca cei care fac parte din Consiliul Local să nu atace în instanță decizia Tribunalului Suceava care a verificat legalitatea  funcționării Consiliului Local  dar și decizia  Instituției Prefectului . Din punctul meu de vedere sunt  întrunite condițiile  de fond, formă și moralitate ca deliberativul local să  se desființeze.   Nu este corect față de electorat ca cei care  multi ani de zile,au fost impotrivă, în momentul  de față  văzându-se de partea cealalta a baricadei  să recurgă la un astfel de gest.
Pentru  mine moralitatea, demnitatea  și onoarea nu trebuie să fie umbrite de nimic, cu atât mai puţin de interesele politice”, ne-a spus Andronachi.

Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. Sorin says:

    Te grabesti prea tare pentru a putea pune mana pe functia de Primar domnule Andronachi !! Oricum stai linistit ca nu ai suficient electorat !

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*