Trageri cu 100 de militari americani în zona Dornelor

10 octombrie 2014
vizita americaniUn număr de 100 de militari americani participă, până vineri, la un exerciţiu la baza de pregătire Rotunda, din comuna Cârlibaba, în munţii Rodnei. Ei derulează acest program în cooperare cu vânători de munte de la batalioane din Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe şi Vatra Dornei. Militarii derulează antrenamente cu muniţie reală la peste 1.500 de metri altitudine, precum şi exerciţii de alpinism,  de acordare a primului ajutor şi orientare topografică. Oficialii români au precizat că exerciţiul a fost planificat cu 1 an înainte, în cadrul unui modul de pregătire NATO.
like-facebookUltimul exerciţiu de acest fel la baza de pregătire Rotunda – la care au luat parte infanterişti americani – a avut loc în luna mai. Atunci militarii americani au ridicat și două garduri la două unități de învățământ din comuna Ciocănești. Prezența americanilor în zonă, foarte aproape de granița cu Ucraina a creat panică în rândul locuitorilor din zonă dată fiind  luptele care se dau între ucraineni și proruși la granița de vest a Ucrainei.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia