Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Un bărbat beat criţă şi fără permis a intrat cu maşina într-un podeţ

etilotestAccident, sâmbătă, pe un drum comunal neclasificat, din localitatea Burla. Un bărbat de 36 ani, localnic, fără a poseda permis de conducere, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit cu partea dreapta față un podeț. În urma impactului, un bărbat de 45 ani, din comuna Volovăţ, pasager în autoturism a suferit leziuni, însă s-a deplasat la domiciliu.

like-facebookDe asemenea, după producerea accidentului, conducătorul auto a mutat autoturismul implicat în accident în curtea unui imobil, după care s-a deplasat la domiciliu. Ulterior, victima a fost  transportată cu ambulanța la spital, necesitând pentru vindecare 7-10 zile îngrijiri medicale.

Conducătorul auto, a fost identificat de polițiști la domiciliu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital,  i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Victima a fost și ea testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg /l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză se efectuează cercetări față de bărbatul de 36 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” și ”modificarea stării locului accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea integrității corporale a unei persoane fără acordul poliției”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*