Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Bibliotecă și muzeu sătesc inaugurate la Bunești

primaria bunestiEveniment inedit într-un sat din județul Suceava. Vineri, în satul Petia, comuna Buneşti, se desfăşoară manifestări culturale dedicate unui moment important în viaţa comunităţii: inaugurarea unei bilioteci şi a unui muzeu sătesc. Fondul de carte al bibliotecii este de peste 1800 de volume, realizat din donaţii, iar obiectele din muzeu sunt colectate de la săteni.

like-facebookInaugurarea a fost precedată de oficierea unei slujbe de sfinţire. Cele două obiective sunt strâns legate de numele unei personalităţi a locului, poetul Mihai Leonte, “Cetăţean de Onoare” al comunei Buneşti, membru al Filialei Banat a Ligii Scriitorilor din România.

Manifestările de la Petia au continuat cu simpozionul “Omul şi poetul Mihai Leonte”, Şezătoarea literară „Flori de pe Şomuz” şi lansarea antologiei “Ametiste moldave”, volum care cuprinde poeţi locali, realizat la iniţiativa lui Mihai Leonte.Alături de poetul Mihai Leonte la evenimentele culturale de la Petia au participat colaboratori ai poetului, Ludmila Bolboceanu – Grama, conferenţiar universitar, din Republica Moldova, Constanţa Abălaşei – Donosă, pictor, grafician şi poet din Brăila, primarul Gheorghe Beraru, scriitori locali,reprezentanţi ai Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera” Suceava şi ai bibliotecilor din zona Fălticeni. Trebuie precizat că Satul Bunești,astăzi comună , a fost localitate de frontieră după anexarea în 1775 a părții de nord a Moldovei -Bucovina  de către Imperiul Habsburgic . La 14 decembrie 1886, în satul Bunești a fost înființat un oficiu vamal austriac; clădirea fostului pichet de grăniceri se mai păstrează și astăzi, aici funcționând Primăria comunei. În noiembrie 1918, Bucovina s-a unit cu România, iar satul Bunești a devenit parte a României.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*