TIR răsturnat pe calea ferată, în apropiere de Vatra Dornei. Traficul feroviar a fost blocat

15 septembrie 2014

tir rasturnatUn TIR s-a răsturnat, luni seară, pe calea ferată, în apropiere de Vatra Dornei. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, traficul a fost blocat pe magistrala feroviară, cinci trenuri fiind oprite în staţii, respectiv la Vatra Dornei şi Iacobeni.

Atât reprezentanţii ISU, cât şi angajaţii ai primăriilor au intervenit cu utilaje grele pentru îndepărtarea TIR-ului de pe calea ferată. TIR-ul s-a răsturnat între localităţile Iacobeni şi Argestru. Şoferul TIR-ului, de 39 de ani, a fost scos de pompieri şi dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

"Am pierdut controlul în curbă, am evitat o maşină mică şi asta a fost. Era carosabilul umed. Aveam viteză normală", a spus conducătorul TIR-ului.

like-facebook

În zonă au apărut şi angajaţii Căilor Ferate Române care au intervenit cu un utilaj pentru degajarea magistralei feroviare. Poliţiştii au început verificările pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia