FOTO Deschiderea noului an şcolar la Fălticeni. La festivităţi a fost prezent şi preşedintele CJ

15 septembrie 2014
colegiul national nicu ganeAdministraţia locală a fost reprezentată, la nivel de conducere, la toate festivităţile care au marcat începerea anului şcolar 2014-2015 în instituţiile de învăţământ din Municipiul Fălticeni.
Primarul Gheorghe Cătălin Coman a fost prezent la festivităţile organizate la Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea”, Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” şi, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava – Cătălin Nechifor şi inspectorul general şcolar Gheorghe Lazăr, la Grădiniţa Specială Fălticeni, Colegiul Naţional „Nicu Gane” şi Colegiul „Vasile Lovinescu”.
like-facebookAu fost prezenţi de asemenea parlamentarii Ioan Stan şi Ovidiu Donţu, vicepreşedintele CJ - Alexandru Rădulescu, inspectori şcolari, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava.
Şeful administraţiei locale a transmis în intervenţiile pe care le-a avut la întâlnirile cu elevii şi cadrele didactice un mesaj de sprijin şi colaborare în beneficiul dezvoltării unui învăţământ de bună calitate.
Primarul Gheorghe Cătălin Coman a precizat că finanţarea investiţiilor în învăţământ rămâne o prioritate a administraţiei locale. El a mai afirmat că, pe lângă bursele şcolare finanţate de la bugetul local, municipalitatea va recompensa la finalul anului şcolar 2014-2015 performanţa şcolară, atât  în ceea ce priveşte elevii cât şi, în premieră, cadrele didactice.     

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia