Duminică 08 Decembrie 2024, Actualizat acum 342 zile 12:00 am

Cursuri gratuite pentru tinerele care vor să devină stewardese. Vezi unde va avea loc selecţia!

Mai multe fete din Suceava vor fi selectate, în perioada următoare, pentru a urma cursurile primei şcoli private gratuite de stewardese din România. În total, la  şcoala gratuită de stewardese de la Cluj sunt peste 560 de locuri, iar în perioada următoare vor fi selectate fete şi din Bucureşti, Piteşti, Braşov, Craiova, Timişoara şi Galaţi. Aceasta este finanţată din fonduri europene, prin programul POS DRU, cu 1,2 milioane de euro.

Cursul este autorizat de Ministerul Muncii şi de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Peste 130 de fete s-au înscris la cursuri. Ele trebuie să treacă de câteva testări prin care să dovedească că sunt inteligente, dar şi că vorbesc fluent limba engleză. Cursul gratuit durează trei luni şi va cuprinde atât teorie, cât şi practică pe un simulator şi în bazinul de înot, unde se vor simula situaţii de amerizare a avionului. La final, participantele primesc un brevet ce le va permite să profeseze în orice companie de aviaţie din Uniunea Europeană.

La Suceava, selecţia se va face la Hotel Zamca, pe 24 septembrie, dar  înscrierile se fac până pe 18 septembrie pe www.scoala-stewardese.ro. Pot participa tinere cu domiciliul în localităţi din Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, cu o stare de sănătate foarte bună, înălţime minimă de 1,60 m şi aspect fizic plăcut.

Detalii pe http://www.rsc-consulting.ro/


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*