Acuzații de malpraxis la Spitalul din Rădăuți

7 iulie 2014

Poliţia s-a autosesizat în cazul unui tânăr de 19 ani, din localitatea Vicovu de Jos, județul Suceava, care susţinea în această perioadă examenul de bacalaureat și care, a murit joia trecută, în condiții suspecte. Potrivit rudelor, tânărul a decedat la o zi după ce a fost la spital pentru că i se făcuse rău, însă medicii care l-au consultat i-au spus că nu are nimic grav şi l-au trimis acasă cu o reţetă.
Voia să devină preot, era un băiat liniștit și bun, scrie esttv.ro. Așa îl descriu apropiații pe Ilie, tânărul, care a murit cu zile. Coșmarul familiei Mulescu a început la mijlocul săptămânii trecute, când băiatul a acuzat dureri abdominale. Mama acestuia, l-a dus de urgență la spital, însă de acolo, a revenit doar cu o rețetă. Familia tânărului este convinsă că nu s-ar fi ajuns la această dramă, dacă băiatul era investigat corespunzător şi internat în spital.
“Trebuia să-l vadă la ecograf şi să-l oprească dacă a văzut că e ceva mai rău, să-l oprească la spital. Şi nu să-l trimită acasă şi a doua zi să moară în mâinile mele. Niciodată nu a avut nicio problemă, nici de stomac, nici nimic, nici nu a fost internat.”, a declarat Dorina Muntescu, mama băiatului. Inspectoratul de Poliție al județului Suceava, a demarat o anchetă în acest caz. “Poliţiştii s-au autosesizat în legătură cu decesul unui tânăr de 19 ani. În această cauză nu au fost identificate antecedente medicale, poliţiştii au demarat o anchetă şi au dispus efectuarea unei necropsii.”, a declarat Ionuț Epureanu, inspector principal IPJ Suceava. Ulterior, poliția judeţeană a înregistrat un dosar de ucidere din culpă, cercetările vizând şi un posibil malpraxis la Spitalul Rădăuţi. Legiştii care au efectuat necropsia, au stabilit că tânărul a murit în urma unei ocluzii intestinale. De cealaltă parte, reprezentanții spitalului din Rădăuți au declarat, departe de camerele de luat vederi, că băiatul a beneficiat de explorări imagistice şi analize de laborator, însă nu pot oferi mai multe informaţii despre rezultatul investigațiilor. Potrivit conducerii unității sanitare, după ce se vor analiza toate documentele medicale ale acestui caz, unitatea va trimite un comunicat de presă privind poziţia spitalului vizavi de acest subiect.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia