Consiliul Județean Suceava organizează, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța,Consiliul Județean Constanța, Fundația Culturală Fantasio și Asociația Produs în Bucovina, “TÂRGUL DE TURISM AL BUCOVINEI”. Evenimentul va avea loc în perioada 4-6 iulie 2014, la Pavilionul Expozițional Constanța.
Din partea Centrului Cultural “Bucovina” la târg va participa , un grup de 11 meșteri populari , coordonați de d-na consultant artistic Gabriela Teișanu, Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” Suceava, coordonat de d-na director Cojocariu Gonda Tamira și Fanfara “Crai Bucovinean” din Todirești, coordonată de dl. Cocârlă Dumitru.
Manifestarea își propune să promoveze arta și tradiția populară din Bucovina, dansurile tradiționale, obiceiurile și locurile încărcate de cultură și istorie.
Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” Suceava efectuează un turneu care are prima oprire la Chișinău, unde în data 2 iulie 2014, între orele 19-21, în Piața Centrală, va susține un spectacol la deschiderea Zilelelor “Ștefan cel Mare și Sfânt”, manifestare desfășurată în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional “Săptămâna Ștefan cel Mare și Sfânt “, în perioada 2- 8 iulie 2014 în Republica Moldova.
De la Chișinău, Ansamblul ajunge la Constanța, la “TÂRGUL DE TURISM AL BUCOVINEI”, unde va fi prezent pe scena Pavilionului în zilele de 4, 5 și 6 iulie cu un vast program artistic, după care își încheie turneul cu un spectacol la Piatra Neamț.