Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

Bucovina, promovată la Constanţa

Consiliul Județean Suceava organizează, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța,Consiliul Județean Constanța, Fundația Culturală Fantasio și Asociația Produs în Bucovina, TÂRGUL DE TURISM  AL BUCOVINEI”. Evenimentul va avea loc în perioada  4-6 iulie 2014, la Pavilionul Expozițional Constanța.

Din partea Centrului Cultural “Bucovina” la târg va participa , un grup de 11 meșteri populari , coordonați de d-na consultant artistic Gabriela Teișanu, Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” Suceava, coordonat de d-na director Cojocariu Gonda Tamira și Fanfara “Crai Bucovinean” din Todirești, coordonată de dl. Cocârlă Dumitru.

Manifestarea își propune să promoveze arta și tradiția populară din Bucovina, dansurile tradiționale, obiceiurile și locurile încărcate de cultură și istorie.

Ansamblul  Artistic “Ciprian Porumbescu” Suceava efectuează un turneu care are prima oprire  la Chișinău, unde  în data 2 iulie 2014, între orele 19-21, în Piața Centrală,  va susține un spectacol  la deschiderea  Zilelelor  “Ștefan cel Mare și Sfânt”, manifestare  desfășurată în cadrul primei ediții a Festivalului  Internațional  “Săptămâna Ștefan cel Mare și Sfânt “, în perioada  2- 8 iulie  2014  în Republica Moldova.

De la Chișinău,  Ansamblul ajunge la Constanța, la TÂRGUL DE TURISM  AL BUCOVINEI”, unde va fi prezent pe scena Pavilionului în zilele de 4, 5 și 6 iulie cu un vast program artistic, după care își încheie turneul cu un spectacol la Piatra Neamț.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*