Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

Fostul şef al Ocolului Silvic Vatra Dornei, condamnat la închisoare. Alţi patru subalterni au primit pedepse

Fostul şef  al Ocolului Silvic Vatra Dornei, Ghiocel Adrian Todaşcă şi patru foşti subalterni ai acestuia au fost condamnaţi, joi, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru conflicte de interese. Cei cinci au fost trimişi în judecată, în 2012, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava după ce au construit, în bazinul Dornelor, una dintre cele mai importante reţele de exploatare a lemnului prin firmele care aparţin rudelor lor.

Curtea de Apel Suceava a dispus, joi, condamnarea lui Ghiocel Adrian Todaşcă la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare (cu un termen de încercare de trei ani şi opt luni) pentru conflict de interese în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, instigare în condiţiile participaţiei improprii la fal intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată.

Aceeaşi pedeapsă a fost dispusă şi în cazul lui Gheorghe Pintescu, fost angajat al Ocolului Silvic Vatra Dornei, pentru fals intelectual în formă continuată, instigare la fals intelectual în forma continuată, instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual in forma continuată, uz de fals în formă continuată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Un al treilea angajat al Ocolului Silvic Vatra Dornei, Daniel Constantin Florescu, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual în formă continuată şi uz de fals.

La rândul său, Dumitru Şincari a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese în formă continuată, fals intelectual, instigare în condiţiile participaţiei improprii la fals intelectual în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi uz de fals în formă continuată.

Tot la şase luni de închisoare cu suspendare a fost condamnat şi Iulian Cojoc, găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată.

Cei cinci, care erau, atunci, funcţionari publici, au achiziţionat diferite suprafeţe de teren cu vegetaţie forestieră (sau numai vegetaţia forestieră, în anumite cazuri) pe care le-au exploatat implicându-se personal în unele din aceste demersuri, fie au realizat chiar ei marcarea arborilor, fie au întocmit actele de punere în valoare (a.p.v.-urile), ori au eliberat autorizaţii de exploatare, au predat parchetul spre exploatare, au făcut verificarea exploatării ori acte de constatare a stadiului exploatării sau reprimirea parchetului. În acest fel,  silvicultorii, sub oblăduirea şefului de ocol  au realizat, spun procurorii, un folos material personal, după ce au solicitat marcarea arborilor si au întocmit, ori au determinat întocmirea, în fals, pe numele foştilor proprietari, a documentaţiei de exploatare (cereri marcare, acte de constatare, carnet de marcare, a.p.v., autorizaţie de exploatare, procese verbale de predare parchet spre exploatare).
Mai trebuie de precizat că în perioada 2008-2010, Gheorghe Pintescu, Constantin Daniel Florescu, Dumitru Şincari şi Iulian Cojoc, angajaţi ai O.S. Vatra Dornei, judeţul Suceava, s-au implicat personal în activităţi şi au îndeplinit acte de exploatare forestieră prin care s-a realizat un folos material pentru rude ale lor sau afini pană la gradul II şi au procedat la predarea parchetelor spre exploatare sau verificarea exploatării, ori au făcut acte de constatare a stadiului exploatării sau reprimirea parchetului pentru partizi (parchete) exploatate de societăti administrate de persoane din categoria celor de mai sus (rude sau afini ai lor pană în gradul II).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*