Panică în rândul localnicilor din Gălăneşti. Hoţii dau iama în locuinţe şi fură tot ce prind

20 mai 2014

Luni, în jurul orei 10.00, poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați de o femeie din localitate, despre faptul că a găsit ușa locuinței mamei sale din aceeaşi localitate, prezentând urme de forțare.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în perioada 17.05. - 19.05.a.c., autori neidentificaţi au pătruns prin efracție în interiorul locuinței și au sustras aparatură electronică și alte bunuri.

În timpul cercetărilor, poliţiştii au fost sesizați de o altă femeie din localitate, despre faptul că în aceeași perioadă, autori neidentificați au spart un geam al locuinței aflată în construcție aparținând fratelui său, de 35 ani, plecat la muncă în Anglia și  au sustras scule electrice.

Valoarea prejudiciului produs celor două locuințe este de aproximativ 2.000 de lei.

În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia