Luni 20 Mai 2024, Actualizat acum 140 zile 12:00 am

Parohul Bisericii Sfântul Ilie din Rădăuţi, preotul Mihai Fediuc, acuzat că s-a branşat ilegal la reţeaua de apă dintr-un bloc din vecinătatea bisericii

Un preot paroh din municipiul Rădăuţi este acuzat de locatarii unui bloc din vecinătatea bisericii unde slujește că, timp de aproape 20 de ani, de la construirea bisericii până acum, a folosit apa rece dintr-o conductă care fusese instalată ilegal la reţeaua ce alimenta blocul. Improvizația din subsolul blocului a fost descoperită săptămâna trecută, când un instalator care intervenea tocmai pentru înlăturarea „pierderilor” din subsol a observat, înaintea apometrului care indica consumul de apă de la scara respectivă, o ţeavă care ieşea în curtea bisericii.

Mai exact, parohul Bisericii Sfântul Ilie din municipiul Rădăuţi, preotul Mihai Fediuc, este acuzat de locatarii unui bloc de garsoniere situat pe strada Grănicerului 10, blocul din spatele bisericii, că încă de la începutul anilor ’90, din momentul ridicării bisericii, s-a folosit, fără ştiinţa proprietarilor de apartamente de acolo, de apa din conducta care alimenta cele cincizeci de garsoniere din scara respectivă şi că a consumat apă în valoare de peste o sută de milioane de lei vechi. Mai mult, locatarii afirmă că după ce ilegalitatea a fost descoperită şi oamenii au tăiat conducta, preotul a decis să instaleze, de această dată legal, o altă conductă care ar fi trebuit să subtraverseze blocul în cauză. Ca şi cum situaţia nu ar fi fost suficient de tensionată, lucrarea pentru noua sursă de apă a demarat imediat şi muncitorii au început să spargă fundaţia blocului, fără a avea acordul locatarilor, după cum au afirmat aceştia.

 

„Ne-a încărcat cu consumul de apă, am plătit ani de zile şi consumul de acolo”

Deşi mai mulţi cetăţeni care locuiesc în blocul de garsoniere au preferat să privească pe fereastră, din spatele perdelelor, întâlnirea dintre reporterul Monitorului de Suceava şi câţiva dintre nemulţumiţii de situaţia de acolo, cel mai vehement dintre proprietarii de pe Grănicerului 10 s-a arătat Octavian Petrescu, care a afirmat că este anormală situaţia în care locatarii au plătit ani de zile, fără să ştie, apa folosită de biserică.

„În timp ce se efectuau nişte lucrări de reparaţii în blocul nostru, am sesizat că preotul este racordat la reţeaua noastră de apă. Am aflat că racordarea se făcuse pentru a-şi asigura un hidrant pe care să-l poată folosi în caz de incendiu la biserică, ceea ce a fost doar un pretext pentru a-şi crea o reţea proprie de apă, reţea pe care a extins-o apoi pe toată suprafaţa unde se află biserica şi celelalte anexe. Vă daţi seama că s-a consumat multă apă… Preotul se scuză şi spune că a folosit apă numai pentru spălarea covoarelor, dar a fost necesară şi pentru construcţiile care s-au făcut în incinta bisericii, pentru mai multe lucruri… Aşa că ne-a încărcat pe noi cu consumul de apă, noi am plătit ani de zile şi consumul de acolo. Chiar şi acum a făcut o clădire nouă în incintă şi nici de această dată nu a avut bunul-simţ să instaleze un apometru care să contorizeze consumul de acolo ca apoi să-l scadă de pe factura noastră…După ce noi am găsit conducta care fusese instalată abuziv şi am tăiat-o, preotul Fediuc a vrut să-şi instaleze o altă conductă de la căminul din faţa blocului, conductă care ar fi trebuit să subtraverseze blocul nostru, însă fără să aibă acceptul nostru. A spart temelia, a spart pe casa scării, fără să întrebe pe nimeni. Asta-i altă hoţie”, a afirmat Octavian Petrescu.

 

„Cred că suma corectă ar fi undeva între o sută şi două sute de milioane de lei vechi”

Întrebaţi care ar fi soluţia pentru stingerea conflictului şi pentru o relaţie normală între cele două părţi, locatarii blocului de garsoniere spun că preotul ar trebui să le restituie o sumă cuprinsă între o sută şi două sute de milioane de lei vechi sau să suporte plata reparaţiilor din subsolul blocului din Grănicerului 10.

„Noi, cei care am fost încărcaţi la facturi, estimăm că preotul ne datorează cel puţin o sută de milioane de lei vechi (10.000 de lei) în contul apei pe care a folosit-o şi am plătit-o noi. Dacă luăm facturile vechi, încă de pe vremea când serviciul de furnizare a apei ţinea de Servicii Comunale, când am plătit o mulţime de pierderi şi de penalităţi, cred că suma corectă ar fi undeva între o sută şi două sute de milioane  de lei vechi (10.000-20.000 de lei). Ar mai fi o variantă: majoritatea locatarilor sunt de acord să vină să repare tot subsolul, să schimbe ţevile de apă rece şi de apă caldă şi căldură. Dacă repară subsolul, îl putem ierta, vom trece peste ceea ce a fost. Apoi poate să intre în legalitate şi cu conducta pentru biserică”, a spus un alt proprietar de garsonieră, Nicolae Micliuc.

 

„Am rămas şi fără o bucată din locurile care mai erau pentru parcări, pentru că a mutat ieşirea de la casa mortuară”

În acelaşi timp, locatarii din blocul de pe strada Grănicerului sunt nemulţumiţi că preotul Fediuc s-a extins abuziv, spun ei, şi pe o porţiune din domeniul public, unde erau amenajate locuri de parcare.

„A venit aici şi a construit biserica, apoi ne-a luat parcarea, vreo 200 de metri patraţi, şi a construit o clădire. Apoi s-a extins cu casa mortuară, unde vorba vine că serviciul e gratuit. Acum am rămas şi fără o bucată din locurile care mai erau pentru parcări, pentru că a mutat ieşirea de la casa mortuară. Suntem nevoiţi să ieşim cu maşinile cu spatele, pentru că nu e loc, şi nu ne putem asigura când ieşim în șoseaua principală, se pot întâmpla accidente. Ştiu foarte bine ce înseamnă asta, pentru că eu am o camionetă mare. Ca un om trecut prin viaţă, un om care a văzut cum procedează mai mulţi preoţi, pot spune că am ajuns la concluzia că sunt nişte bişniţari de imobiliare, de suflete şi de cadavre. Îi fură şi pe cei vii, şi pe cei morţi, îi fură pe toţi. O să se ajungă să stea ei în biserică şi cerşetorii afară. O să se ajungă să le pună şi la cerşetori taxe. Ar trebui să le pună preoţilor fişa, situaţia de avere, la intrarea în biserică. Atunci să vezi câţi oameni se vor mai duce la biserică”, a mai afirmat Octavian Petrescu.

În cursul zilei de ieri am încercat să aflăm care este poziţia preotului paroh Mihai Fediuc vizavi de acuzaţiile care i se aduc, însă preotul rădăuţean nu a fost de acord, mărginindu-se să afirme că toate acuzaţiile care i-au fost aduse sunt „doar calomnii”, că are dovezi care infirmă afirmaţiile celor doi locatari şi că în situaţia de acum „presa umblă, din nou, după senzaţional”.
Sursa: Monitorul de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*