Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

Restricţii de circulaţie pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni începând de luni

Consiliul Local Fălticeni a aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare, luni, 28 aprilie 2014, interzicerea traficului greu pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni, în perioada 5 mai – 15 iunie a.c..

Decizia a fost luată pentru a facilita constructorului care derulează lucrările în proiectul “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în aglomerarea Fălticeni”, să obţină în timp util avizele necesare aplicării acestei restricţii temporare.

În perioada 5 mai – 15 iunie, mijloacele auto cu masa mai mare de 7,5 tone care tranzitează Fălticeniul, pe drumul European 85, vor ocoli localitatea pe traseul Spătăreşti – Păltinoasa. În acest sens au fost stabilite măsuri de semnalizare rutieră şi informare a participanţilor la trafic.

Restricţia nu se aplică autoutilitarelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ambulanţelor, armatei şi tranportului de persoane şi în alte situaţii speciale stabilite de autorităţi.

După decizia deliberativului, marţi, 29 aprilie, la sediul Primăriei Fălticeni, în cadrul unei întâlniri convocate de primarul Gheorghe Cătălin Coman, au fost discutate aspecte care ţin de punerea în aplicare a restricţiei de trafic pe tronsonul de drum european ce traversează Fălticeniul. La discuţii au participat reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Serviciul Rutier Suceava, Poliţia Municipiului Fălticeni, Biroul Poliţie Rutieră Fălticeni, Detaşamentul de Pompieri Fălticeni, Detaşamentul de Jandarmi Fălticeni, şcolile de şoferi.

În acelaşi cadru au fost aduse în discuţie o serie de priorităţi care ţin de reglementarea traficului rutier pe raza municipiului Fălticeni: modernizarea infrastructurii rutiere pe strada Sucevei, renunţarea la unele treceri de pietoni şi înfiinţarea unora noi, semaforizarea unor porţiuni stradale cu trafic pietonal aglomerat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*