Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Bătrân înşelat de un fals ginere. A rămas fără 3.500 de euro!

Joi dimineaţă, Poliția orașului Milișăuți a fost sesizată de un bărbat de 75 ani, din localitate despre faptul că în cursul zilei de miercuri a fost victima unei înșelăciuni.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că victima, care locuiește singură, a fost sunată de o persoană care s-a recomandat ca fiind ginerele său și care i-a solicitat ajutor, respectiv să-i trimită suma de 3.500 euro, necesară la realizarea unei înțelegeri cu victima unui accident produs pe raza municipiului Suceava, de care se face vinovat.

Bătrânul a depus suma de bani, prin intermediul unei unităţi bancare din municipiul Rădăuți, însă a doua zi, când a discutat cu ginerele său și-a dat seama că a fost înșelat.

„ În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*