Luni 20 Mai 2024, Actualizat acum 140 zile 12:00 am

Peste o sută de agenţi economici şi sute de mijloace de transport verificate de poliţişti

Peste 200 poliţişti din cadrul I.P.J. Suceava, structurile de investigarea fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră,  investigații criminale şi poliţie transporturi, au acționat, marţi şi miercuri, pe raza județului. Astfel, au fost verificaţi 115 agenţi economici și 587 mijloace de transport, fiind constatate 7 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 7 persoane.

Tot în cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 231 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 123.385 lei, din care: 146 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice prevăzute de O.U.G.195/2002; 25 de sancţiuni sunt prevăzute de legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite; 19 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991; 41 de sancţiuni contravenţionale aplicate sunt prevăzute de alte acte normative.

Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 3.000 lei şi au fost indisponibilizate mărfuri în valoare de 225 lei.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*