Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Viceprimarul Ovidiu Doroftei: Foarte multe dintre problemele cu care vin la Primărie se rezolvă în cadrul asociaţiilor de proprietari

Viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei

Viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei

Viceprimarul Ovidiu Doroftei susţine că este foarte importantă prezenţa sucevenilor la întâlnirile din cadrul asociaţiilor de proprietari. El a declarat, miercuri, în cadrul unei emisiuni la un post local de televiziune că va face un efort pentru a le explica oamenilor care le sunt drepturile şi obligaţiile, astfel încât atunci când au o problemă care se poate rezolva în cadrul asociaţiei de proprietari să nu mai meargă direct la Primărie.

„Mi-am propus ca în intervalul următor să fac  în aşa fel încât să ajung în proximitatea fiecărui proprietar şi să-i explic cât de importantă este această prezenţă şi care le sunt drepturile şi obligaţiile. Am încercat să o fac şi am făcut-o direct cu asociaţiile de proprietari, pentru cei aleşi, pentru cei angajaţi, e cazul să o ducem mai departe şi către proprietari. Foarte multe dintre problemele cu care vin la Primărie se rezolvă aici”, a declarat viceprimarul.

De asemenea, viceprimarul a ţinut să precizeze că administratorii nu sunt angajaţi şi nici numiţi de Primărie, ci sunt aleşi strict de comitetul executiv.

Am auzit chiar săptămâna aceasta opinii că administratorii sunt angajaţi de Primărie, numiţi sau puşi de Primărie. Nu are Primăria nici în clin nici în mânecă, sunt angajaţi de către comitetul executiv. Comitetul executiv care, iată, este ales de oameni, la propunerile făcute tot de către oameni”, a spus Doroftei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*