Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

Primarul din Udeşti, lăsat de hoţi fără 400 de grame de aur

Primarul comunei Udeşti, Săvel Botezatu a avut parte, la sfârşitul săptămânii trecute de o neplăcere în plus faţă de cea produsă din diferendul cu Agenţia Naţională de Integritate, care i-a cerut demiterea pentru că a livrat mezeluri de la firma familiei sale ce au fost folosite pentru buna desfăşurare a unor acţiuni cu caracter cultural în localitate.
Săvel Botezatu a fost prădat, la propriu, de persoane a căror identitate nu a fost încă stabilită de către poliţiştii locali şi nici de procurorii chemaţi să identifice autorii.

Potrivit unei prime evaluări făcute de organele de anchetă, din locuinţa primarului de la Udeşti s-au furat bijuterii din aur în valoare de 25.000 de lei. Primarul Săvel Botezatu a arătat că paguba este mai mare, fiindcă în caseta cu bijuteriile furate se aflau şi cinci ceasuri de firmă, cu preţuri de la 1.000 de euro în sus, care de asemenea au dispărut. La o primă ochire, valoarea totală a prejudiciului s-ar apropia de jumătate de milliard de lei vechi. Dar nu în asta constă adevărata pagubă, susţine primarul Săvel Botezatu.

Este vorba despre bijuterii adunate în timp, de soţia mea şi de fiul meu, cu valoare sentimentală, pe parcursul a 25 de ani. Ceasurile pe care le aveam în acea casetă nu au reprezentat niciodată pentru noi o avere. Le-am primit cu felurite ocazii şi le-am păstrat fiindcă le-am considerat cadouri, nu pentru mine ci pentru soţia ori fiul meu. Nu ştiu cine au fost hoţii. Noi (primarul Botezatu şi soţia acestuia, n.r.) am plecat de acasă de dimineaţă. Pe la nouă fără un sfert, am fost anunţaţi că cineva a pătruns în proprietatea noastră. Am înţeles că două persoane au venit cu o maşină înmatriculată în străinătate, au sărit gardul şi au intrat în casă. Am anunţat Poliţia şi până când ne-am întors acasă au ajuns la faţa locului şi organele de anchetă. Am constatat că o cutie în care se păstrau bijuterii aparţinând familiei şi un număr de cinci ceasuri de firmă a fost curăţată de hoţi. Nu ştiu dacă hoţii căutau neapărat această cutie, fiindcă mai toată casa a fost străbuşită”, a declarat primarul Săvel Botezatu.
Evenimentul petrecut în dimineaţa zilei de vineri, săptămâna trecută a fost oarecum văzut de vecini, aceştia fiind de altfel cei care au semnalat poliţiştilor că lângă casa primarului a oprit o maşină cu numere străine, din aceasta au coborât doi indivizi care au sărit gardul în ograda lui Săvel Botezatu, au spart uşa de la intrarea casei cu o rangă şi au pătruns înăuntru.
Ulterior s-au purtat prin sat discuţii legate între maşina cu numere străine oprită lângă proprietatea primarului Săvel Botezatu, faptul că de curând, băiatul primarului a divorţat de soţia cu care are un copil de un an şi jumătate, lăsat în grija acesteia din urmă, că tânăra mamă divorţată are deja un prieten din spaţiul britanic, şi că maşina cu numere străine era parcată pe uliţa pe care locuieşte primarul de la Udeşti, chiar în momentul producerii jafului ce a avut ca obiect cutia cu valori devalizată din locuinţa lui Săvel Botezatu. Ancheta este în curs, iar primarul din Udeşti a cerut în mod special să nu fie, în acest moment, indicat vreun suspect, cu aprecierea că organelle de anchetă îşi vor face treaba.

Săvel Botezatu este primar al comunei Udeşti la al treilea mandat. Cunoscut înainte ca patron la SC Udeşteana SRL, firmă producătoare de cârnaţi şi alte produse de carmangerie, Botezatu a intrat în atenţia opiniei publice după ce Agenţia Naţională de Integritate l-a indicat ca incompatibil după ce primăria pe care o conduce, în calitate de achizitor, a preluat prin negociere directă produse de mezelărie pentru a le asigura o masă onorabilă oamenilor de cultură veniţi să participe la două festivaluri culturale organizate în comună. Suma totală a contractelor, pentru cele două manifestări culturale, nu au depăşit 200 de milioane de lei vechi,a explicat cu un alt prilej, primarul Săvel Botezatu, cu menţiunea că astfel de achiziţii s-au făcut în 2008. Dincolo de faptul că, şi acum, cu această sumă se poate cumpăra peste o tonă de produse de carmangerie şi fără să facem calculul de consum de cârnaţi pe cap de om de cultură prezent, procurorii suceveni au decis că Săvel Botezatu, victima de acum a jafului din plină zi, va fi obligat la plata unei amenzi de 10 milioane de lei vechi şi nu va avea consecinte penale. ANI a persistat în insistenţa ca Săvel Botezatu să răspundă cerinţelor de intregritate, ca primar, prefectul de Suceava, Florin Sinescu i-a luat apărarea şi în acest fel, prefectul Sucevei s-a ales cu o plângere penală din partea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Sursa: Obiectiv de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*