Luni 13 Mai 2024, Actualizat acum 133 zile 12:00 am

Suceveanca Laura Lavric îmbolnăvită în Germania. Vezi ce a păţit!

Laura Lavric

Laura Lavric

Îndrăgita interpretă de muzică populară Laura Lavric s-a întors bolnavă  din Germania unde a susținut mai multe concerte. Ea ne-a mărturisit că s-a simțit atât de rău încât nu știa dacă va ajunge la aeroport pentru a reveni în țară.

„Nu puteam lua de la farmacie nici un fel de medicamente. Acolo nu este ca la noi la liber majoriatatea medicamentelor ci pe bază de rețetă și trebuie să te vadă un medic.  Ori aici noi mai luăm tratament după cum știm noi că e bine sau mai întrebăm farmacistul și chiar medicul . Am luat la nemți un tratament naturist însă nu a fost suficient. Nici pe departe să facă față.  Am făcut febră, am avut frisoane puternice, nu mă puteam ține nici pe picioare.  Am luat din Germania un virus gripal, dar să se manifeste astfel parcă nu îmi vinea să cred. Nu am mai avut de când mă știu o așa răceală. Abia mi-am mai revenit si pot vorbi. Marți am revenit din Germania și de atunci stau la pat cu medicamente. Cred că cu răceala asta am ispășit toate răcelile de-a lungul anilor pe care nu le-am avut”, ne-a spus artista.

 

Laura Lavric a susținut timp de două săptămâni mai multe spectacole în Aachen, Hanovra, Tubingen,Sttutgart, Koln si  Freiburg . În timpul liber s-a întâlnit cu românii din Germania și a făcut shopping.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*