Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

Circulaţia pe podeţul din localitatea Clit – comuna Arbore ( DN 2 E ) revine la normal

De la începutul acestei săptămâni , circulaţia pe podeţul din localitatea Clit – comuna Arbore ( DN 2 E ) revine la normal.

Lucrările la infrastructura obiectivului au fost finalizate, aşa încât se ridică restricţia de circulaţie alternativă pe un singur fir şi se permite circulaţia pentru vehiculele cu masă mai mare de 7,5 tone.

Pentru a proteja sistemul rutier pe DN 2 E Păltinoasa – Solca – Clit – Marginea, se menţine, până pe 31 mai, restricţia de circulaţie pentru vehiculele cu masă totală mai mare de 10 tone, vehiculele din aceasta categorie urmând ruta ocolitoare Păltinoasa – Suceava – Rădăuţi – Marginea.

Lucrările la podeţ au presupus montarea unor casete prefabricate, realizarea unor apărări de mal din gabioane în aval precum şi o legătură cu terasamentul prin aripi de beton armat monolit.

„În perioada următoare, după deschiderea staţiilor de asfalt, va fi turnat şi covorul asfaltic.

Am solicitat Inspectoratului Judeţean de Poliţie să identifice şi să inventarieze toate problemele legate de starea drumurilor din judeţ, cele legate de semnalizarea orizontală şi verticală precum şi orice alte aspecte ce pot afecta siguranţa circulaţiei, astfel încât pe perioada sărbătorilor pascale când afluenţa de turişti este mare să nu înregistrăm evenimente datorate acestor factori” a precizat prefectul Florin Sinescu.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*