Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Sucevean condamnat la închisoare pentru că a încercat să omoare un bărbat în bătaie

Un bărbat din judeţul Suceava a fost condamnat, joi, la cinci ani de închisoare după ce a încercat să omoare un bărbat. Octavian Dimitrie Lehaci a fost condamnat de instanţa suceveană după ce a bătut un bărbat, pe Marian Florin Catrinari, până când l-a băgat în spital.

De asemenea, agresorul este obligat de instanţă să achite cheltuielile de spitalizare ale victimei Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”, de 1.782,75 lei. Suceveanul se află, în prezent, în arest preventiv la Penitenciarul Botoşani, iar instanţa a decis menţinerea acestuia în arest.

De asemenea, instanţa , „admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Catrinari Marian Florin şi obligă inculpatul Lehaci Octavian Dimitrie la plata către aceasta a sumei de 15 000 lei, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 274 alin.1, teza 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul Lehaci Octavian Dimitrie la plata către stat a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 274 alin.1, teza 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare pentru avocat oficiu – Munteanu Roxana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2601 din 19.09.2013 eliberată de Baroul Suceava, în cuantum de 50 lei, pentru faza de judecată (onorariu parţial), şi pentru avocat oficiu Sinescu Marius conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1962 din 30.07.2013 eliberată de Baroul Suceava, în cuantum de 200 lei rămân în sarcina statului, fiind avansate anterior din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava”, se arată în decizia instanţei.

Sentinţa magistraţilor poate fi atacată cu apel.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*