Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

300 de elevi suceveni au lipsit de la simularea la matematică

Miercuri, s-a desfăşurat simularea examenului de Capacitate, disciplina Matematică. Evaluarea s-a desfăşurat in 154 de centre de examen, subiectele fiind transmise de la Minister prin intermediul a 29 de centre de comunicare.

Din totalul de 7.734 de potenţiali candidaţi ai examenului de Capacitate, doar 7 465 au fost  prezenţi în centrele de examen, 269 de elevi de clasa a VIII-a nefiind interesaţi de acesată formă de evaluare.

Joi, are loc simularea examenului de Capacitate pentru Limba şi literatura maternă – probă scrisă, iar vineri, 7 martie 2014, va avea loc afişarea rezultatelor.
Examenul de evaluare naţională este programat a se desfăşura în perioada 23 – 30 iunie 2014, cu precizarea că în data de 23 iunie va avea loc testarea la Limba şi literatura română – proba scrisă, în 24 iunie Limba şi literetura maternă- proba scrisă, în data de 25 iunie va avea loc testarea la Matematică – proba scrisă, urmând ca în 27 iunie să aibă loc afişarea rezultatelor .
In data de 28 iunie, elevii nemulţumiţi de rezultatele obţinute vor putea depune contestaţii, iar în perioada 28-30 iunie, acestea vor fi soluţionate. In data de 1 iulie vor fi afişate rezultatele finale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*