Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Primăria dă amenzi celor care nu îndepărtează gheața și țurțurii

Pentru prima dată de când este edil, adică de 10 ani, edilul Sucevei vrea să amendeze sucevenii pentru indiferență. Odată ce ninsorile au încetat, iar temperaturilor au mai crescut, conducerea municipalităţii sucevene a trecut la îndepărtarea gheţii de pe trotuare şi a ţurţurilor de la streşinile obiectivele care ţin de domeniul public.

Primarul Ion Lungu a declarat miercuri că locuitorilor oraşului, cât şi agenţilor economici le revin obligaţii în acest sens, iar cei care nu se conformează urmează a fi sancţionaţi. „Pentru că vremea permite, facem eforturi să îndepărtăm gheaţa de pe trotuare şi ţurţurii de gheaţă, acolo unde este cazul, respectiv în zonele aferente domeniului public. Am anunţat, însă, de acum vom trece şi la fapte. Le readuc aminte sucevenilor că avem o hotărâre de Consiliu Local care prevede sancţiuni pentru cei care nu îndepărtează ţurţuri de la uluci şi jgheaburi”,  a avertizat edilul şef. Amenzile sunt cuprinse între 100 de lei şi 1000 de lei pentru persoane fizice şi de 200 de lei până la 2.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

Primarul a atenţionat şi pe cei care, „într-un mod sfidător”, iau zăpada din jurul autoturismelor parcate pe marginea străzilor şi o aruncă pe carosabilul curăţat „la negru”.  Lungu spune că omătul poate fi depozitat pe spaţiile verzi, sucevenii prinşi asupra faptului, riscând o amendă 50 de lei -200 de lei,  inclusiv cei care scot zăpada şi gheaţa din curţi şi o depozitează în zone circulate. Persoanele juridice sunt sancţionate mai drastic, amenzile variind între 150 de lei şi 600 de lei. De precizat este faptul că, doar în perioada din luna ianuarie în care s-a intervenit în condiţii de iarnă, în municipiul Suceava au fost împrăştiate 470 de tone sare şi 605 tone de nisip, consumându-se 13.000 de litri de motorină. Factura intervenţiilor pentru deszăpezire este de 449.000 de lei, care, potrivit primul gospodar al urbei reşedinţă, „este una pertinentă”.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*