Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

FOTO La Suceava, Moș Crăciun a venit cu avionul

Moș Crăciun  a  aterizat pe aeroportul Salcea-Suceava dintr-un avion ușor  aparținând Bucovina Fly Club,fiind  aşteptat de 60 de copii  ai angajaților cărora să le dea cadouri. Până să sosească Moşul cu avionul, copiii angajaţilor de la Aeroportul „Stefan cel Mare” şi Aeroclubul „Grigore Baştan” au ascultat colinde şi au asistat la punerea în scenă a piesei „Un colind de Crăciun”. După scena de teatru şi după ce au cântat colindele, tinerii artişti au asistat împreună cu ceilalţi copii şi părinţii lor la aterizarea avionului care îl aducea pe Moş Crăciun la Suceava. Sosirea lui Moş Crăciun a fost aşteptată de zecile de copii şi de părinţii acestora în apropiere de pista aeroportului. Imediat ce a aterizat, câţiva copii s-au dus direct la avion aşteptând să coboare Moşul cu daruri, din dorinţa de a fi primii care îl întâmpină să îi spună cât de cuminţi au fost. Din avion a coborât Moş Crăciun însoţit de o crăciuniţă şi i-a salutat pe copii, fotografiindu-se cu aceştia şi cu părinţii lor, spre bucuria celor mici care agitau câteva steguleţe cu însemnele Bucovina Fly Club. Toţi copiii l-au însoţit pe Moş Crăciun şi pe crăciuniţa cu care acesta a venit de la avion până în sala amenajată în aerogară unde Moşul s-a aşezat pe un scaun, aproape de un brad frumos ornat şi a vorbit cu fiecare copil, întrebând dacă a fost cuminte şi oferind fiecăruia din cei mici cadouri


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*