Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Primăria Suceava apelează la o casă de avocatură. Vezi de ce!

În cadrul ședinței Consiliului Local Municipal, de joi, 28 noiembrie, consilierii suceveni au aprobat colaborarea primăriei cu o firmă de avocatură.

Propunerea a fost avansată de primarul Ion Lungu, care a motivat-o prin complexitatea şi dificultatea cauzei intentata Primăriei de către administratorii judiciari de la SC Termica SA Suceava.

Este vorba despre controversata reducere de capital social, operată de majoritatea de 2/3 PDL din anteriorul consiliu local, şi de compensarea datoriei Primăriei către Termica la subvenţie cu terenurile pe care se află centrala (terenuri care, desi, au fost subscirse, nu au fost și “varsate” ca şi capital social).

 

Deşi angajarea unei firme de consultanță juridică inseamna un efort financiar considerabil, hotărârea a fost  adoptată, 12 consilieri votând pentru, 4 împotriva și 2 s-au abținut.

Este vorba de nişte bani ca şi pierduţi. Elementele cunoscute deja, din actul de control întocmit de inspecţia economico-financiară şi din raportul comsiiei consilieirlor locali, arată că, foarte probabil, primăria va pierde respectiva cauză.

Au votat împotrivă consilierii PNL.

Interesant, consilierii PSD, parcă dorind să confirme spusele unora despre majoritatea PSD-PDL din CL Suceava şi despre frăţia cu primarul Lungu, au dat citeva voturi “pentru”. Şi mai interesant este faptul că, la vremea respectivă, consilierul PSD Ovidiu Donţu, liderul  pesediştilor suceveni, a tunat şi a fulgerat depsre ilegalitatea cu iz penal comisă de primar şi de majoritatea pedelistă. Acum urmaşii domnului Donţu din Consiliul Local agreează angajarea unei firme de avocatură pentru a spăla primăria de fapta comisă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*