Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

14 milioane de euro, tocaţi pe o centrală care nu va funcţiona niciodată

În oraşul sucevean Câmpulung Moldovenesc statul a risipit o avere într-o investiţie publică pe care cetăţenii o refuză. O centrală termică inaugurată în 2010 nu va funcţiona vreodată pentru că nu are cui să vândă agent termic. Centrala de 14 milioane de euro a fost construită dintr-un credit ale cărui rate sunt achitate de Ministerul Finanţelor.

Oficialii Consiliului Judeţean Suceava au cheltuit 14 milioane de euro pentru construirea unei centrale termice pe gaz, la care niciunul din miile de locuitori ai oraşului Câmpulung Moldovenesc nu vrea să se racordeze. În perioada comunistă, încălzirea celor 3.200 de apartamente construite în municipiu a fost asigurată prin câteva centrale termice de cartier. Sistemul centralizat de încălzire a funcţionat ultima dată în iarna anului 1996. După aceea, toate ţevile din toate blocurile, depăşite moral, au fost duse la fier vechi. De atunci, locuitorii oraşului au găsite alte soluţii pentru încălzire.

Câmpulungenii şi-au montat fie centrale termice de apartament, fie sobe pe lemne sau radiatoare electrice, sătui de promisiunile aleşilor locali, care i-au ţinut în frig ierni la rând. La începutul anilor 2000, Consiliul Judeţean Suceava, condus pe atunci de social-democratul Gavril Mîrza, a luat un credit pentru proiectul „Suceava – utilităţi şi mediu la standarde europene” prin care reţeaua de alimentare cu gaze naturale urma să ajungă şi în localităţile din zona de munte a judeţului. La Câmpulung Moldovenesc a fost planificată construirea unei centrale termice, iar investiţia totală, care a mai presupus transformarea centralelor termice de cartier în puncte termice, contorizarea termică a energiei către consumatori şi reţelele de termoficare, s-a ridicat la 14 milioane de euro. Lucrările la centrala termică au început în anul 2004 şi au fost finalizate abia în 2010.

Preşedintele de atunci al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a participat la inaugurarea investiţiei, atunci când a fost pornită centrala. Flacăra a ars doar cât a durat festivitatea, după care a fost stinsă şi aşa a rămas până acum. Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc a explicat că centrala nu este rentabilă pentru că locuitorii oraşului au găsit deja alte variante de încălzire, iar pentru a se racorda ar trebui să plătească instalaţiile interioare.

În momentul când s-a început această investiţie trebuia luat în calcul în primul rând dacă proprietarii celor 3.200 de apartamente au posibilitatea să-şi execute lucrările aferente instalaţiilor interioare, de pe casa scării şi din apartamente. Trebuia găsită o soluţie juridică de a face Consiliul Judeţean instalaţiile atât pe casa scărilor, cât şi în apartamente. Dacă se întâmpla aşa, peste 90% dintre apartamente erau acum racordate la încălzirea centralizată”, a spus Mihăiţă Negură, primarul PNL. Acesta a precizat că valoarea investiţiei pentru realizarea instalaţiilor interioare în cele 200 de scări de blocuri din oraş ar fi de 2,5 milioane de euro. Nu cred că această centrală va funcţiona vreodată”, spune primarul Mihăiţă Negură.

Sursa: Adevarul


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*