Mormântul lui Emil Bodnăraș din cimitirul comunei sucevene Iaslovăț este lăsat în paragină de rude . A fost spion în armată sovietică dar și general în armata română. Emil Bodnăraș a fost cel care la sprijinit pe Nicolae Ceaușescu la obținerea funcției de secretar general al PCR.
La locul unde odihnește trupul neînsuflețit al lui Emil Bodnăraș unul din cei care a participat la lovitura de stat organizată de Regele Mihai pentru răsturnarea de la putere a guvernului mareșalului Antonescu, nu mai trec decât foarte rar nostalgici ai vremurilor comuniste sau săteni care își amintesc despre perioada în care cel care le-a fost consătean în perioada comunismului și a deținut mai multe funcții importante. le-a ridicat o biserică și le-a construit un pod peste pârâul din localitate. În fața Căminului Cultural din Iaslovăț se află amplasat un bust din ipsos cu chipul acestuia. Imediat după ce a decedat în centrul satului însă statuia era din bronz însă ,sătenii susțin , că aceasta a fost furată de fostul preot Mihoc care le-ar fi promis că va face un clopot în curtea bisericii. Însă bronzul s-a evaporat iar părintele cu pricina a fost înlăturat din localitate de săteni.
De curățenia mormintelor fraților Bodnăraș singurii care se ocupă din când în când sunt îngrijitorii bisericii dar și aceștia susțin că rudele ar trebui să aibă grijă de locurile de veci așa cum fiecare localnic o face pentru cei morți și îngropați în cimitirul din apropierea bisericii.
În aceeași situație se află și locurile de veci ale fraților acestuia, Manole și Ion Bodnăraș.
Cine a fost Emil Bodnăraș
Emil Bodnăraș s-a născut în 1904 în satul Iaslovăț la acea vreme Ducatul Bucovinei , care făcea parte la acea vreme din Austro-Ungaria . Provine dintr-o familie mixtă , tată ucrainean, mamă germană. A urmat Liceul Militar din Cernăuți, Facultatea de Drept a Universității “Al. I. Cuza” din Iași, Școala Militară din Timișoara și Școala specială de ofițeri de artilerie din București . Bodnăraș a fost avansat la gradul de locotenent și încartiruit în garnizoana din Cernăuți. Cariera militară ca ofițer de artilerie a fost întreruptă de un conflict cu un membru al Casei Regale a României. În una dintre variante se afirmă că a avut o aventură amoroasă cu soția unui comandant al său și s-ar fi compromis astfel. A fost transferat într-o garnizoană din Basarabia, unde a fost contactat de elemente comuniste devenind spion sovietic. Cu prilejul notării anuale pentru anul 1931, col. Ioan Rizescu, comandantul Regimentului 12 Artilerie, observă valoarea lui Bodnăraș ca ofițer, dar îi reproșează în raport “lipsa de tact, bețiile și frecventarea unor persoane lipsite de patriotism”.
În februarie 1932, Emil Bodnăraș dezertează din armată și fuge în URSS. În urma cercetărilor s-au stabiilit condițiile dezertării sale. După ce în ziua de 13 februarie 1932 a solicitat o permisie, în seara zilei de 15 februarie 1932 a plecat din Sadagura la Hotin, unde a ajuns a doua zi. În aceeași seară, se duce la pichetul de grăniceri de la punctul «Cetatea Hotinului», unde face o recunoaștere a graniței și se interesează de la soldații de pază unde sunt posturile fixe de grăniceri (românești și sovietice) și dacă gheața este suficient de rezistentă. A doua zi dimineața, patrulele de grăniceri care inspectau malul Nistrului au găsit un chipiu de locotenent și un toc de revolver, iar pe gheață se vedeau urme ce duceau spre malul stâng al Nistrului.
Nu se cunoaște cu ce s-a ocupat în Uniunea Sovietică, dosarul său de cadre de la Moscova menționând ocupația de contabil, practicată între anii 1932 și 1935 la Moscova și Astrahan.La Moscova, Bodnăraș a frecventat Școala superioară a serviciilor speciale sovietice.
Condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru dezertare și sustragere de acte, Emil Bodnăraș s-a reîntors în mod ilegal în România în 1935, pentru a îndeplini misiuni speciale încredințate de GRU – spionajul militar sovietic. A fost recunoscut în tren și denunțat de unul dintre foștii săi colegi de școală. În mai 1935 a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru dezertare în timp de pace și sustragere de acte. După rejudecarea procesului, i s-a redus condamnarea la numai cinci ani de închisoare și executându-și pedeapsa la Brașov, Doftana și Caransebeș, iar în anul 1940 a devenit membru al PCR-ului.
Aflat în închisoarea de la Brașov, Bodnăraș află că a pierdut cetățenia română, pentru că a ocupat funcții publice în Uniunea Sovietică. “Eu în închisoarea Brașov am obținut cetățenia URSS printr-o comunicare oficială făcută de ambasadă pe baza unei cereri care tot de acord cu ambasada a făcut-o fratele meu în numele meu… A fi sovietic în acei ani era avantajos, un cetățean român care primea cetățenia sovietică este un element cu care nu este recomandabil să te porți brutal, să-l bați”, explica chiar Bodnăraș într-o stenogramă din 1952.
În noiembrie 1942, este eliberat din penitenciarul de la Caransebeș. Ajunge la Galați, unde a fost adăpostit de fratele său, Manole. Aflat în libertate, Bodnăraș se alătură facțiunii „naționale” a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ajunge și la Târgu Jiu, unde, simulând o criză de apendicită, este internat în aceeași celulă de spital cu “bolnavul” Gheorghiu-Dej. Acolo sunt puse la punct manevrele de anihilare a secretariatului PCdR, condus de Ștefan Foriș, se fac planuri de alianțe pentru crearea unui front popular cu Partidul Comunist și se decide evadarea lui Dej.
În anul 1944, Bodnăraș s-a deplasat la București și a luat legătura cu Constantin Pârvulescu și cu Iosif Rangheț pretinzând că este mandatarul Kremlinului, în vederea reorganizării Partidului Comunist. Împreună, cei trei au complotat pentru înlăturarea din funcția de secretar general al PCR a lui Ștefan Foriș, acuzat că ar fi trădător și agent al Siguranței.
După bombardamentul de aviație asupra Bucureștiului din 4 aprilie 1944, Bodnăraș și Rangheț l-au capturat pe Foriș și l-au forțat cu pistolul la tâmplă să-și semneze demisia. Ajuns la casa conspirativă unde se afla Ștefan Foriș, Bodnăraș i-a prezentat acestuia un mesaj venit, după cum susținea el, din partea Internaționalei Comuniste, prin care conducerea partidului era destituită, iar toate legăturile, inclusiv cifrul conspirativ (adică numele membrilor și casele conspirative), trebuiau predate noii conduceri. De asemenea, conducerea veche trebuia să se pună la dispoziția conducerii desemnate.
La 16 aprilie 1944, Emil Bodnăraș îi raporta lui Gheorghiu-Dej, printr-o scrisoare cifrată trimisă la închisoare, că misiunea fusese îndeplinită: “Pe cât de lungă a fost pregătirea, pe atât de rapidă și concentrată a fost acțiunea. În trei ore, măsurile au fost completate. Moștenirea- documentele partiduluine-a fost predată, iar capul familiei Foriș, nevasta sa , Victoria Sârbu și prietenul casei (arhivarul Remus Koffler, asistentul lui Foriș) au fost mutați la un sanatoriu bun , o casă conspirativă sigură. La ora 1 noaptea am depus cheile și toată averea familiei în mâinile bunului nostru prieten cel mai bătrân și cel mai priceput dintre noi cei de aici, Constantin Pârvulescu, astăzi stâlpul principal al familiei.”
Triumviratul Pârvulescu – Rangheț- Bodnăraș a deținut conducerea partidului până la evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din închisoare în august 1944.
Lovitura de stat organizată de către Regele Mihai pentru răsturnarea de la putere a guvernului mareșalului Ion Antonescu Bodnăraș s-a ocupat de organizarea unor organizații paramilitare clandestine (gărzile patriotice, cărora în timpul perioadei comuniste a istoriei româneștili s-a dat o importanță exagerată”.
La data de 23 august 1944, Emil Bodnăraș , cu numele conspirativ de inginerul Ceaușu, a participat împreună cu Lucrețiu Pătrășcanu, ca reprezentanți ai PCR, la lovitura de stat organizată de către Regele Mihaipentru răsturnarea de la putere a guvernului mareșaluluiIon Antonescu. A făcut parte din grupul de comuniști care l-a preluat în custodie pe mareșalul Ion Antonescu și pe ministrul Mihai Antonescu. Cei doi au fost ținuți prizonieri într-o casă conspirativă a partidului mai înainte de a fi predați autorităților militare sovietice.
Bodnăraș a devenit membru al Comitetului Central și al Biroului Politic al Partidului Comunist Român în urma alegerilor din 1945. Din anul 1946 a fost deputat al PCR în toate legislaturile Marii Adunări Naționale.
Între martie 1945 și noiembrie 1947 a fost secretar general la președinția Consiliului de Miniștri însărcinat cu supravegherea serviciilor secrete și șeful Serviciului Secret al Armatei. În această calitate, a deținut rangul de subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri în perioada 1 decembrie 1946 – 5 noiembrie 1947. El s-a ocupat de organizarea fraudării alegerilor parlamentare din 1946 și de Înscenarea de la Tămădău
A fost unul dintre cei mai importanți oameni politici în vremea lui Gheorghiu-Dej, fiind în permanență legătură cu serviciile secrete sovietice, cărora le prezenta rapoarte regulate asupra activității tuturor liderilor comuniști români, după cum s-a dovedit mai târziu în cazul lui Ana Pauker. În 1947, după înlăturarea din guvern a reprezentanților grupării Tătărăscu, Bodnăraș a fost numit în funcția de ministru al apărării, fiind avansat la gradul de general-colonel
Bodnăraș a devenit unul dintre colaboratorii loiali ai lui Ceaușescu. . Pentru o perioadă, a continuat să mai dețină funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (18 martie 1965 – 8 decembrie 1967, după care a fost numit în funcția de vicepreședinte al Consiliului de Stat (1967-1976), funcție importantă, dar fără pârghii de decizie în stat. El a rămas totuși, până la moartea sa, unul dintre cei mai influenți membri ai elitei comuniste. A fost distins cu înalte ordine și medalii.
Emil Bodnăraș a decedat la data de 24 ianuarie 1976 în București și, spre deosebire de ceilalți lideri ai partidului care erau înmormântați la Monumentul Eroilor Comuniști din Parcul Libertății, rămășițele sale pământești au fost puse într-un sicriu de metal masiv și înmormântate, la dorința sa, într-o criptă de lângă biserica construită pe banii lui în satul natal, Iaslovăț din județul Suceava . Cîțiva ani, comuna care includea trei sate i-a purtat numele.
