Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

Avocatul Poporului nu-i dă dreptate tatălui care nu și-a lăsat copilul la grădiniță

Biroul Teritorial Suceava al instituţiei Avocatul Poporului consideră că autorităţile nu i-au îngrădit dreptul la educaţie unui copil de 3 ani, care nu a fost primit la Grădiniţa „Aşchiuţă” din cauză că nu este vaccinat. Avocatul Poporului s-a autosesizat după mediatizarea cazului, iar decizia a fost comunicată de şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, doctorul Ludovic Abiţei. Ionel Vovciuc, tatăl copilului, a afirmat că refuză vaccinarea deoarece imunizarea copiilor nu este garantată, iar substanţele chimice din ser ar fi eliminate foarte greu de organism. Medicul Abiţei a spus, joi, că inspectorii DSP vor verifica documentele medicale ale copiilor din grădiniţe, pentru a vedea dacă acestora li s-au administrat vaccinurile obligatorii.

Tatăl copilului spunea în urmă cu ceva vreme că va cere de la cele două instituţii Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică ,  cîte 100.000 de euro pentru fiecare zi în care fiul său nu este primit la grădiniţă. Conducerea Grădiniţei „Aşchiuţă” susţine că băiatul este înscris la unitatea de învăţămînt şi că va putea veni la cursuri în cazul în care va fi vaccinat şi se va primi acordul Direcţiei de Sănătate Publică. Ionel Vovciuc a spus că refuză vaccinarea deoarece imunizarea copiilor nu este garantată, iar substanţele chimice din ser ar fi eliminate foarte greu de organism.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*