Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava organizează miercuri, 30 octombrie, evenimentul “Prezentare semestrială a bursei de proiecte, în vederea promovării şi a asigurării managementului calităţii în universităţi”.
Beneficiar al proiectului este Ministerul Educaţiei Naţionale, iar parteneri sunt Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Universitatea “Ovidius” din Constanţa, “Novensys Corporation” şi “Gold Agama Consulting”.
Proiectul a dezvoltat şi a susţinut cultura de tip inovativ – antreprenorial la nivelul universităţilor din România, prin crearea unei platforme online, un spaţiu unde ideile şi propunerile de afaceri ale studenţilor să întâlnească potenţialul finanţator din mediul business.
Prezentarea semestrială a bursei de proiecte, în vederea promovării şi a asigurării managementului calităţii în universităţi, are ca scop expunerea statusului activităţilor Bursei de proiecte în faţa persoanelor din publicul ţintă intern (studenţi, cadre didactice) şi extern (mediu de afaceri, mass-media).
“Bursa de proiecte” este finanţată prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane şi se înscrie pe axa prioritară 1 – “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi societăţii bazate pe cunoaştere”, în Domeniul major de intervenţie 1.2 – “Calitate în învăţământul superior”.