În luna octombrie 2013, în cadrul proiectului ANTRE(pre)NOR pentru PERFORMANȚĂ, managerii români au participat la 2 ateliere de dezvoltare a competențelor manageriale în cadrul cărora au testat instrumente de management, dezvoltându-și abilitățile necesare implementării acestora în interiorul companiei în vederea eficientizării proceselor manageriale din companiile pe care le conduc.
Instrumentele de management pe care le-am propus în luna octombrie managerilor din companiile beneficiare acoperă următoarele domenii: dezvoltarea carierei și performanța angajaților.
ü Cui ajută aplicarea lui? Managerilor din Middle management și Managerilor de Resurse Umane.
ü Cui ajută aplicarea lui? Managerilor din Middle management, Managerilor de proiect și Coordonatorilor de echipe.
Când și unde s-au desfășurat? Atelierele de dezvoltare a competențelor manageriale au avut loc la sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava, în perioada 01 - 15 octombrie 2013.
Proiectul ANTRE(pre)NOR pentru PERFORMANȚĂ este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, fiind implementat de Schultz Consulting în calitate de Beneficiar, împreună cu partenerii săi, Camera de Comerț și Industrie Suceava și Fundația „Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie” – Filiala Brașov, în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2013.
Sursa: Comunicat de presa
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia