Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

Sucevenii ar putea rămâne fără încălzire

CET SuceavaSocietatea de termoficare din municipiul Suceava mai are cărbune pentru asigurarea energiei termice pentru populaţie doar pentru cinci zile, a anunţat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu. Potrivit acestuia, Termica SA poate asigura încălzirea în sistem centralizat până în 18 martie, pentru că stocul de cărbune s-a epuizat.

Edilul şef al Sucevei a subliniat că municipalitatea a achitat către Termica trei milioane de lei reprezentând o parte din subvenţie şi plata încălzirii pentru unităţile de învăţământ şi speră ca banii să fie suficienţi pentru a face faţă sezonului rece.

El a mai adăugat că la societatea de Termoficare va fi pus în aplicare un plan de restructurare în condiţiile în care din iarna 2013-2014 încălzirea în municipiu va fi asigurată de noua centrală de cogenerare construită de Adrem Invest. Restructurarea prevede şi concedieri de personal, angajaţii daţi afară urmând să beneficieze de plăţi compensatorii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*