Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Individul care și-a incendiat tatăl, arestat preventiv

Individul care și-a incendiat tatăl a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Magistrații Tribunalului Suceava au decis, vineri, arestarea preventivă a lui Gheorghe Suciu, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Anchetatorii arată că în seara zilei de 07 martie 2018, în timp ce se afla la domiciliul său din localitatea Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unor conflicte anterioare, inculpatul Suciu Gheorghe a exercitat acte de violenţă asupra victimei S.P., tatăl său, cu intenţia de a-i suprima viaţa.

Astfel, individul a aruncat asupra tatălui său, în vârstă de 86 de ani, o cantitate de lichid puternic inflamabil, apoi i-a dat foc.

Medicii legişti au constatat că victima a prezentat șoc postcombustional instalat ca urmare a arsurilor prin flacără și contact, gr. II, III, IV, ce interesează capul, gâtul, toracele anterior și posterior, abdomenul, regiunea lombară, membrele superioare, reprezentând aproximativ 60% suprafață corporală. Leziunile s-au putut produce prin flacără și contact cu un lichid (posibil benzină). Aceste leziuni pot necesita în vederea vindecării un număr de 28-30 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații. În opinia medicului legist, leziunile au pus viața victimei în primejdie.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*