Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Municipalitatea suceveană le-a pus gând rău celor cu panouri de afișaj, care nu sunt cu plățile la zi

Municipalitatea suceveană le-a pus gând rău celor cu panouri de afișaj, care nu sunt cu plata la zi. Primarul Sucevei, Ion Lungu, vrea să facă ordine în publicitatea stradală, mai ales că sunt mulți dintre beneficiarii contractelor care nu și-au plătit obligațiile financiare sau nu respectă prevederile autorizațiilor.

„Vom face ordine în publicitate, am văzut acolo că au pus niște anunțuri sau mă rog niște afișe pe niște panouri publicitare- panou amplasat ilegal- sunt salariați în primărie pe care nu vreau să îi jignesc, dar…atât îi duce capul. Cum să fie amplasat ilegal? Ilegal în sensul că nu au plătit, li s-a reziliat contractul, au avut restanțe”, spune Lungu.

Edilul susține că s-a făcut o comisie pentru aplicarea Legii privind de regulamentul privind publicitatea și sunt vizați toți cei cu contractul reziliat, dar şi care nu au achitat taxele. Prin noul regulament vor fi stabilite condiţiile şi modalităţile de amplasare a panourilor publicitare, mijloacelor mobile de publicitate, meşurilor, dar şi cele de efectuare a publicităţii temporare, a micii publicităţi şi a celei de pe autovehicule.

„Anul viitor, în ianuarie sau februarie, vom face licitaţie din nou  pentru locurile de publicitate permise în municipiul Suceava, ca să nu mai fie niciun fel de discuţie, să respectăm legea şi să întronăm disciplina în rândul celor care au panouri de afişaj şi nu sunt cu plăţile la zi”, a declarat Ion Lungu, în cadrul unei conferințe de presă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*