Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Trenul Suceava- Cernăuți ar putea deveni operațional într-o lună. Flutur: Sperăm noi la două ore și ceva să fie toată durata de mers

Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că trenul Suceava- Cernăuți ar putea deveni operațional în maxim o lună de zile. Șeful județului susține că  la graniţa dintre Ucraina şi Polonia funcţionează un tren similar, de aproximativ şase luni, iar în fiecare zi sunt aproximativ 500 de călători. Președintele CJ consideră că cetățenii își vor face calculele și vor realiza că este mai rentabil să călătorească cu acest tren.

„A rămas: tren dimineața, în intervalul 07 și 10- Suceava Cernăuți, între 7 și 10 dimineața din Cernăuți spre Suceava și seara de la 19.00 până la 22.00 invers, în așa fel încât în fiecare zi un om din Suceava  să se pregătească să poată să meargă la Cernăuți, sperăm noi la două ore și ceva să fie  toată durata de mers cu trenul și vama din mers și să poți să mergi să îți faci cumpărături sau să vizitezi Cernăuțiul  și invers. Din punctul nostru de vedere, asociațiile de turism vor trebui imediat să vină să ne organizăm pentru că în gara Burdujeni, va trebui cu autocare sau microbuze să organizăm evenimente  și trasee turistice pentru cei din regiunea Cernăuți și din Ucraina”, a declarat Flutur, care a mai menționat că trenul ar putea deveni operațional într-o lună de zile maxim.

Flutur a menționat că va avea o întâlnire, în această săptămână, cu reprezentanți ai Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Vămilor pentru a stabili un calendar cu acţiunile care urmează a fi demarate pentru darea în funcționare a trenului respectiv.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*