Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

FOTO! Incendiu de amploare la un bloc. Cinci persoane au ajuns la spital, locatarii au fost evacuați

Un incendiu de amploare a cuprins, în noaptea de miercuri spre joi, un bloc din Gura Humorului, vis a vis de catedrală. Focul a izbucnit de la mansardă și s-a extins cu repeziciune. Toți locatarii blocului au fost evacuați, iar cinci persoane au ajuns la spital.

Trei dintre ele au suferit arsuri, iar două au făcut atacuri de panică.

La cele două scări de bloc , mansarda era constituită din: 10 apartamente duplex la prima scară, din care 7 apartamente locuite și 3 apartamente nelocuite; 8 apartamente duplex la prima scară, din care 4 apartamente locuite și 4 apartamente nelocuite.

Dintre cele 84 de persoane care locuiau în blocul afectat de incendiu, 44 de persoane au fost evacuate, astfel: 25 de persoane care locuiau la mansardă și a căror apartamente au fost distruse; 19 persoane care locuiau în apartamentele de la ultimul nivel.

„Ca măsură preventivă în vederea eliminării riscului de producere a unor accidente toate persoanele evacuate au fost cazate, pe o perioadă nedeterminată, la Colegiul ”Alexandru cel Bun” din orașul Gura Humorului, asigurându-li-se mesele zilnice necesare. În cursul zilei de astăzi, 13 aprilie 2017, Inspectoratul de Stat în Construcții-Suceava va stabili dacă planşeul de la ultimul nivel al imobilului, a suferit avarii la structura de rezistenţă, în vederea stabilirii măsurilor ce se impun a fi luate în asemenea situații”, susțin reprezentanții Prefecturii.

Militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, sprijiniţi de colegii de la subunităţile din Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Solca au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament, situat la mansarda unui bloc, din oraşul Gura Humorului.

Pompierilor suceveni li s-au alăturat colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani şi de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Cornu Luncii.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în apartament şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcţie, dar şi la blocurile învecinate, Catedrala Ortodoxă, dar şi o gospodărie privată, ultima aflată în imediata apropiere. Salvatorii au evacuat de urgenţă toate persoanele aflate pe nivel, după care şi pe cele aflate la etajele inferioare şi în scara învecinată a blocului.

5 persoane, conştiente, au ajuns la spital pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Trei dintre acestea (o familie, cu un copil în vârstă de 4 ani) au fost intoxicate cu fum şi au fost transportate de către echipajul SMURD. Celelalte două persoane au fost preluate de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Intervenţia a fost deosebit de grea, din cauza materialului lemnos din care era construită structura mansardei şi care a favorizat propagarea foarte rapidă a flăcărilor pe întreaga suprafaţă a blocului. De asemenea, învelitoarea din tablă a acoperişului, care acoperea ca o cochilie materialele combustibile, nu a permis salvatorilor să acţioneze direct cu apă asupra flăcărilor. Pentru a interveni eficient, la faţa locului au fost mobilizate, pe rând, 16 autospeciale, din care 4 autoscări pentru lucru la înălţimi şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii au desfăşurat dispozitive de intervenţie pe toate laturile blocului şi au refulat apă în permanenţă pentru a bloca flăcările să se propage la vecinătăţi şi la apartamentele de la etajele inferioare. Intervenţia s-a desfăşurat atât din exterior, de pe autospecialele pentru lucru la înălţimi, cât şi din interior, în locurile unde salvatorii au putut pătrunde în siguranţă deasupra blocului. Din fericire, incendiul a fost localizat la nivelul mansardei şi astfel au fost salvate o casa P+1, cu anexele aferente, Catedrala Ortodoxă şi blocurile învecinate.

Au ars toate apartamentele situate la mansardă, cu bunurile din interior, pe o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 800 de metri pătraţi.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de cercetare, spun pompierii.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Incendiu de amploare la un bloc. Cinci persoane au ajuns la spital, locatarii au fost evacuați | Moldova24
  2. Dosar penal după incendiul de la blocul de locuințe din Gura Humorului | SuceavaNews.ro
  3. FOTO! Sprijin de la Consiliul Județean pentru familiile ale căror locuințe au fost afectate de incendiul de la blocul din Gura Humorului | SuceavaNews.ro
  4. Concert caritabil pentru familiile din Gura Humorului care au rămas fără locuințe în urma incendiului | SuceavaNews.ro
  5. Proiectul pentru alocarea unui sprijin financiar pentru familiile din Gura Humorului, care au rămas fără locuințe după incendiu, nu a mai fost votat. Vezi motivul! | SuceavaNews.ro
  6. Bani aprobați de consilierii județeni pentru familiile din Gura Humorului, afectate de incendiul de luna trecută | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*