Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Pedepse ușoare pentru membrii uneia dintre cele mai mari grupări de trafic de țigări. Cât a primit fiecare!

O parte din membrii uneia dintre cele mai mari rețele de traficanți de țigări din județul Suceava a primit, joi, pedepse ușoare din partea magistraților Tribunalului Suceava. Este vorba de o grupare destructurată în 2008, în urma unor acțiuni complexe ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Biroul Teritorial Suceava, dar și lucrătorilor Poliţiei de Frontieră, Departamentului General Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava sau Serviciului Român de Informații.

Gruparea a introdus în ţară peste 100.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, acționând pe timpul nopții în zona frontierei cu Ucraina de pe raza localităților Brodina și Straja. În septembrie 2008, în urma unor percheziții, de la locuințele contrabandiștilor au fost ridicate 15.060 pachete de ţigări diferite mărci, 7.640 de euro, 4.000 de dolari, două arme de vânătoare, un aparat de ascultare şi observaţie de la distanţă, două staţii de emisie recepţie, două pistoale cu aer comprimat, 100 de alice, 143 de cartuşe, un pistol cu gaz, şase cuţite, binocluri sau telefoane.

În urma unui proces care a durat foarte mult, nouă dintre membrii grupării au primit pedepse cu suspendare, variind între doi și trei ani. Un al zecelea membru, minor, a primit o măsură educativă.

În schimb, Tribunalul Suceava disjuns dosarul pentru alți 14 inculpați. Este vorba de Despa Dorel zis „Doru”, Ursulean Vasile Sorinel zis „Lică”, Despa Dorel Adelin Sorin zis “Doşcu”, Pătrăucean Petru zis „Nepotu”, Hasna Andrei Vasile, Dumitrescu Ilarion George zis „George Lerţ”, Bodnar Gheorghe zis „Bercu”, Dănilă Ioan, Juravle Gheorghe zis „Curcanul”, Bordanciuc Ionel Cornel, Ursulean Constantin, Cîrciu Gherasim Aurica Floarea, Chira Ioan, Chira Petru, care vor fi judecați într-un nou dosar

Iată pedepsele pentru fiecare dintre contrabandiștii condamnați joi:

1 Corneliu Ghețău (minor) –          contrabandă 6 luni- măsura educativă a asistării zilnice
2 Nicolae Radu Cîrciu –          aderare la un grup infracţional organizat

–          contrabandă calificată în formă continuată

3 ani cu suspendare
3 Ilie Dumitrescu –          aderare la un grup infracţional organizat

–          contrabandă calificată în formă continuată

3 ani cu suspendare
4 Mihai Nicolae Pașcaniuc –          aderare la un grup infracţional organizat

–          contrabandă calificată în formă continuată

2 ani cu suspendare
5 Nicolae Bodnar –          aderare la un grup infracţional organizat

–          contrabandă calificată în formă continuată

2 ani cu suspendare
6 Vasile Bodnar –          sprijinire grup infracțional organizat

–          complicitate la contrabandă

2 ani cu suspendare
7 Daniel Bordanciuc –          aderare la un grup infracţional organizat

–          contrabandă calificată în formă continuată

3 ani cu suspendare
8 Liviu Pavel Hasna –          sprijinire grup infracțional organizat

–          complicitate la contrabandă

2 ani cu suspendare
9 George Dorin Prelipcean –          aderare la un grup infracţional organizat

–          contrabandă calificată în formă continuată

3 ani cu suspendare
10 Daniel Pavel –          aderare la un grup infracţional organizat

–          contrabandă calificată în formă continuată

2 ani cu suspendare

Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Pedepse ușoare pentru membrii uneia dintre cele mai mari grupări de trafic de țigări. Cât a primit fiecare! | Moldova24

Lăsați un comentariu

*