Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Fermele vegetale ecologice primesc ajutor de până la 1.180 de lei 

descinderi apia 2La sediul Agenţiei  de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava pot fi depuse până pe 14 iulie  cereri pentru ajutorul specific compensatoriu acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică. Beneficiarii ajutorului specific compensatoriu sunt întreprinderile care deţin exploataţii vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, respectiv producătorii agricoli persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Iacob Caciur, director executiv la  Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava, a anunțat  că ajutorul de minimis are valoarea de 1.180 de lei pentru exploataţiile cu suprafaţa cuprinsă între 0,30 de hectare şi 5 hectare, respectiv de 845 de lei, în cazul exploataţiilor a căror întindere variază între 5,1 hectare şi 20 de hectare. Valoarea totală a ajutorului de minimis de care poate beneficia o întreprindere nu poate depăşi 15.000 de euro, pe 3 exerciţii financiare, adică în exerciţiul curent şi cele două anterioare. În vederea accesării ajutorului de minimis, solicitanţii vor  depune cererea la Centrul Judeţean al APIA Suceava, aceasta fiind însoţită de copie după cartea de identitate; copie după documentele care fac dovada folosirii terenului; copii după fişele de înregistrare în agricultura ecologică; copie după contractul încheiat între beneficiar şi organismul de certificare şi inspecţie, precum şi o copie după certificatul de producător. Totodată, anexată va fi o notificare potrivit căreia nu a intervenit nicio cauză de încetare a contractului încheiat beneficiar şi organismul de inspecţie şi certificare.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*