Marti 07 Mai 2024, Actualizat acum 127 zile 12:00 am

Maria Băsescu a lucrat pentru prima dată la Ilişeşti, în judeţul Suceava. Vezi ce făcea!

maria basescuMoldova, vara anului 1979, parcarea unui hotel de pe drumul judetean care duce spre Suceava. Peisajul comunist o gaseste pe Maria Basescu la receptia unui han modest de pe marginea soselei. Scria formulare de cazare, raspundea la telefoane si se ocupa cu buna organizare a stabilimentului de tiristi.

like-facebookPovestea spune insa ca hanul cu pricina este unul blestemat, acesta fiind cuprins in repetate randuri de mai multe incendii. Ultima data, in vara anului 2005, hanul de la Ilisesti a fost cuprins de flacari, iar pompierii n-au mai putut salva mare lucru. Motelul a fost refacut apoi, aproape in totalitate.Imediat dupa, hanul a fost inlantuit din nou de foc. Nici de aceasta data, cauza nu a fost stabilita cu exactitate. Potrivit proprietarilor, incendiul ar fi fost cauzat de un cos de fum neizolat corespunzator, insa ipoteza nu este clara.

maria basescu2Pagubele au fost estimate la circa doua miliarde de lei vechi. Interesant este ca motelul are o istorie legata de familia prezidentiala.Actuala prima doamna a Romaniei a lucrat acolo ca receptionera la mijlocul anilor ’70. Reporterii CANCAN au descoperit ca, in vara lui 1974, Maria Basescu si-a facut ucenicia la Ilisesti, unde a primit prima slujba din viata ei. Apoi, a parasit Moldova si s-a angajat la un hotel din Constanta unde l-a intalnit pe Traian Basescu. Inca de la acea vreme, hanul era cunoscut in intreaga zona. Trecutul lui pare acum bantuit de un blestem, despre care nimeni nu poate insa povesti ceva concret.

Sursa: Cancan.ro


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Maria Băsescu a lucrat pentru prima dată la Ilişeşti, în judeţul Suceava. Vezi ce făcea! | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*