Toate știrile cu eticheta: svnews
29 de școli din județul Suceava participă la proiectul Eco Junior
Anul acesta, 591 de instituții de învățământ din România vor participa la proiectul ECO JUNIOR 2017, în care aproximativ 3000 de cadre didactice, împreună cu voluntarii Asociației Drumeții Montane, vor organiza acțiuni de promovare a mediului înconjurător ți a unui […]
O comună din Suceava, cea mai frumoasă din România! Locuitorii şi-au încondeiat casele
Ciocăneşti este dovada vie că oamenii chiar pot sfinţi locul, iar rezultatele sunt spectaculoase. Totul a pornit de la decizie a Consiliul Local, care îi obligă pe oameni să respecte arhitectura tradiţională. Astfel, satul s-a transformat într-un muzeu viu, unic […]
Au aprobat bugetul local pe ultima sută de metri. Salariații au fost la un pas să nu-și primească salariile
Administrația din comuna Straja a fost la un pas de blocaj. Pe 3 aprilie, când în ședința de CL urma să se aprobe bugetul local, cvorumul de ședință nu a fost întrunit deoarece consilierii PNL au spus pas ședinței din […]
FOTO! Mobilizare în forță la Broșteni pentru curățenia orașului
Mobilizare în forță la Broșteni, sâmbătă, pentru curățenia orașului. Primăria a organizat o campanie de curățenie, la care au participat primarul Nicolae Chiriac, cadre didactice, elevi, dar și alte persoane. Cadrele didactice și elevii Liceului Tehnologic ”Nicolai Nanu” din Broșteni […]
Suceveanul devenit şef de promoţie al Universităţii din Strasbourg: „Facultatea este o perioadă de conştientizare a lumii în care trăim”
Bogdan Şestac, un tânăr din comuna suceveană Vama, a reuşit o performanţă remarcabilă: a devenit şef de promoţie al Şcolii de Afaceri a Universităţii din Strasbourg. Bogdan şi-a început studiile în localitatea natală, iar liceul l-a absolvit la Colegiul Naţional […]
Pe 9 aprilie este Duminica Floriilor. Ce să nu faci sub nicio formă ca să nu atragi ghinionul
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, sărbătoare cunoscută popular sub numele de Florii este una din cele mai importante din România. De acest eveniment religios care a avut loc în urmă cu mai bine de 2.000 de ani sunt legate […]
Burse până la 1.680 de lei pentru doctoranzii de la USV
Începând cu semestrul al II-alea al anului universitar în curs, prin aprobarea Senatului, studenții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava beneficiază de un nou Regulament cadru privind acordarea burselor și a altor forme de sprijin social. Acesta face referire la […]
Cum a reuşit Vasile Armenean să construiască un imperiu de 28 de milioane de euro din vânzarea de îngheţată
Producătorul românesc de îngheţată care ajunge în vârful sezonului la peste 1.000 de angajaţi în fabrică şi
Incendiu la o mănăstire din județul Suceava. Focul a afectat o anexă a lăcașului
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la o clădire ce aparține Mănăstirii...
ÎPS Pimen va sluji, în duminica Floriilor, la Marginea
ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji, în duminica Floriilor, pe 9 aprilie, la Schitul Marginea, din Protopopiatul Rădăuţi. Schitul Marginea se află în localitatea Marginea, comuna Marginea, din judeţul Suceava, la cinci kilometri de Mănăstirea Suceviţa. Aici se […]