Miercuri 24 Aprilie 2019, Actualizat acum 113 zile 12:00 am


PUBLICITATE

Toate știrile cu eticheta: razie

Șoferii vitezomani, trași pe dreapta de polițiștii suceveni. 291 au fost amendați

Serviciul Rutier Suceava împreună cu formaţiunile de profil din judeţ au

Peste 300 de șoferi testați cu etilotestul de polițiștii suceveni. 15 au rămas fără permis

Polițiștii au reținut 15 permise de conducere și au retras

Un sucevean a băut cele „40 de pahare”, apoi s-a urcat la volan. Când l-au depistat polițiștii era aproape de comă alcoolică

El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind

Au sărbătorit cu mult alcool de 8 Martie, apoi au urcat la volan. Polițiștii le-au oferit dosare penale

Au sărbătorit cu mult alcool de 8 Martie, apoi au urcat la volan pentru a ajunge acasă. Polițiștii

Filtre pe DN17 pentru prevenirea accidentelor produse de vitezomani

Un bărbat de 38 de ani din comuna Rădăşeni a fost depistat de polițiști în timp ce conducea

Zeci de persoane legitimate de polițiști la Vicovu de Sus

În cadrul acesteia au fost legitimate 40 de persoane, fiind testați cu aparatul etilotest 10 conducători auto.

Razii în trafic organizate de polițiștii din Marginea, Rădăuți și Gălănești

Au fost testați cu aparatul etilotest 35 de conducători auto, fiind constatate

18 permise reținute de polițiști în urma unor filtre în trafic

Au fost testați cu aparatul etilotest 312 conducători auto

Razie cu polițiști și jandarmi la un cămin social din Suceava

În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost atenționate/avertizate

Filtre în trafic cu peste 20 de polițiști, la Marginea. Ce au urmărit oamenii legii

Peste 20 de polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea au acționat timp de două zile pentru creșterea gradului de siguranță public și prevenirea accidentelor rutiere. Acțiunea a vizat în principal respectarea legislației rutiere și identificarea celor […]

PUBLICITATE