Vineri 22 August 2025, Actualizat acum 233 zile 12:00 am

PUBLICITATE

Toate știrile cu eticheta: news

Mireasă la 86 de ani

Nunta anului la Suceava nu a fost a unor vedete, ci a unor octogenari, care şi-au unit din nou destinele, după ce în urmă cu opt ani au divorţat. Evenimentul s-a desfăşurat în vară, iar ceremonia a fost oficiată la […]

Astăzi este sărbătorit Sfântul Vasile cel Mare

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare, a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei patru doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz («Teologul») și Ioan Gură […]

ceata

Cum va fi vremea în primele zile din 2014!

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 30 decembrie 2013 – 12 ianuarie 2014. Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Între 30 decembrie şi 1 ianuarie, media maximelor termice […]

Unul dintre cele mai mari lanţuri de hipermarketuri, prezent şi în Suceava, a intrat în insolvenţă

Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a companiei care deţine 160 de hipermrketuri şi supermarketur, după ce un furnizor a deschis acţiunea în instanţă. Carrefour România, compania care administrează reţeaua locală omonimă de hipermarketuri, prezentă şi în […]

De beat ce era, şi-a lăsat maşina în mijlocul străzii

Marţi, un şofer de 38 de ani, Constantin S. , din municipiul Rădăuți, a condus autoturismul pe strada Piaţa Unirii din localitate, iar din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, a oprit autoturismul pe mijlocul benzii de […]

A intrat cu viteză într-un parapet de pod

Un tânăr de 22 de ani din oraşul Gura Humorului a intrat cu viteză într-un parapet de protecţie al podului din zona intrării în localitatea Şcheia. Tânărul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum după o curbă la stânga. […]

S-a izbit cu maşina într-un parapet de pe marginea drumului

Accident, luni seară, în localitatea suceveană Poiana Stampei. Şoferul unei maşini, de 23 de ani, din comuna Grăniceşti, în timp ce conducea autoturismul,  nu a adaptat viteza pe un carosabil acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul supra direcţiei de mers […]

Sucevean prins după ce a fost condamnat în Franţa pentru furt

Marţi, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Fălticeni, l-au depistat pe Marian C. de 33 ani, din comuna Mălini, față de care autoritățile din Franța, au emis mandat european de arestare pentru comiterea infracțiunii de furt organizat sau armat. Fiind prezentat instanței, […]

Fetiţă de cinci ani lovită de o maşină

O fetiţă de numai cinci ani a fost accidentată uşor de o maşină condusă de o tânără de 20 de ani, în interiorul localităţii Cajvana, care s-a angajat în traversarea străzii fără supravegherea părinţilor. Conducătoarea auto a fost testată cu […]

Copil accidentat în timp ce traversa strada fără să se asigure

Accident, luni, pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Gura Humorului. Ilie S. de 70 ani, din comuna Pojorâta, în timp ce conducea autoturismul, l-a accidentat uşor pe minorul  P.I. de 12 ani, localnic care s-a angajat în traversarea străzii […]

PUBLICITATE